ROMÂNIA ÎNTR-UN CADRU COMPARATIV. CONVERGENTA NOMINALA SI CONVERGENTA REALA ÎN PROCESUL DE PRE-ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANA.

 

 

Autori:                                               

Constantin Ciupagea – Institutul de Economie Mondiala

Amalia Fugaru – Academia de Studii Economice Bucuresti

Nicolae Idu – Institutul European din România

Flaviu Mihaescu – CERGE – Universitatea Carol Praga

Dragos Pâslaru - Academia de Studii Economice Bucuresti

 

 

 

 

1.     Introducere

 

Problematica largirii Uniunii Europene catre estul continentului are radacini în vointa comuna politica exprimata de statele implicate în acest proces. Largirea Uniunii Europene poate fi privita ca pe un proiect politic si cultural reprezentând un pas decisiv în crearea unei Europe unite, pas ce presupune transformari uriase în sistemele socio-economice ale tarilor membre, precum si în mentalitatea populatiei europene.

Urmatorul val de aderari, care va cuprinde potential 12 state europene (Bulgaria, Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia si Ungaria), este caracterizat de o multitudine de provocari de natura economica, sociala, culturala si politica. Extinderea Uniunii Europene catre o structura de 27 de state membre presupune cresterea populatiei totale cu aproape o treime (peste 100 milioane locuitori), în timp ce produsul intern brut – considerat la scara actuala - va înregistra un plus de numai 6%. Acest dublu impact este echivalent cu o scadere a produsului intern brut pe locuitor de aproximativ 15-16%, fenomen care ar fi însotit si de adâncirea decalajului între cea mai “bogata” respectiv cea mai “saraca” tara membru (de la 2,5, raportul veniturilor pe cap de locuitor, în preturi comparabile la nivelul puterii de cumparare, ar creste la 4). Este evident ca un asemenea decalaj initial va putea fi recuperat numai pe termen lung, ceea ce presupune un efort colectiv de realizare a convergentei nivelurilor de trai, efort care nu poate fi concretizat în mod eficient fara mentinerea vointei politice si, implicit, fara sprijinul dorintei exprimate din partea majoritatii populatiei europene.

Explicatia vointei politice exprimate la nivel european se regaseste în avantajele pe termen lung si foarte lung. Încercând doar o sintetizare a principalelor obiective, vom spune ca scenariul optimist presupune aparitia unei economii integrate cu 450 milioane de consumatori, având o piata interna cu cea mai mare putere de cumparare absoluta, ocupând omogen un spatiu geografic clar delimitat, având o istorie comuna de acceptare a varietatii culturale în cadrul unei civilizatii bazate pe valori destul de apropiate.

Experientele recente de integrare a altor state în Uniunea Europeana demonstreaza ca momentul oficial al aderarii nu reprezinta în sine realizarea coeziunii sau alinierii la standardele medii. Cel mai concludent exemplu este înca oferit de situatia land-urilor din estul Germaniei dupa unificarea din 1990. Procesul de convergenta este lung si cuprinde acest moment al accederii în interiorul sau. Termenul “convergenta” are multiple conotatii, el având importanta atât pentru cadrul institutional, pentru economia nominala cât si pentru cea reala. Cele trei aspecte sunt importante într-o masura egala pentru ca, asa cum arata experienta anterioara a Uniunii Europene, realizarea integrarii economice nu a fost posibila fara atingerea unui nivel suficient de convergenta în toate cele trei aspecte. O observatie care se poate face este ca existenta unui nivel de dezvoltare omogen ca un element precursor al aderarii constituie un factor important în asigurarea unui proces nedistorsionat de integrare în Uniunea Europeana, care sa aiba efecte negative cât mai mici. În capitolele urmatoare vom încerca sa analizam, dintr-o perspectiva comparativa, pozitia economiei României în traseul sau de aderare la Uniunea Europeana. Prima parte va fi destinata fenomenului de convergenta din punct de vedere strict economic, precum si analizei gradului de convergenta reala în perioada curenta, iar a doua parte va încerca sa creioneze câteva caracteristici ale procesului de convergenta institutionala.


2.     Convergenta reala si convergenta nominala. Cazul României.

 

Istoria integrarii în Comunitatea Economica Europeana se refera la doua valuri de integrare (1973, 1981-1986), care au cuprins atât tari apropiate ca nivel de dezvoltare cu statele deja membre, cât si tari care aveau de recuperat diferente apreciabile în ceea ce priveste nivelul convergentei reale, întelegându-se prin aceasta nivelul venitului real pe cap de locuitor. Totusi, în nici unul din aceste cazuri problema recuperarii diferentei de nivel de venit nu a fost un subiect major. Mai mult decât aceasta, o data cu aparitia Uniunii Economice si Monetare integrarea (ca de exemplu cea din 1995) nu a mai fost decât un exercitiu care privea tari similare ca structura economica si ca nivel de dezvoltare, iar convergenta nu a mai avut în vedere decât elemente de reglare fina la nivelul mecanismelor monetare.  

            În aceste conditii procesul integrarii în Uniunea Europeana a tarilor aflate în tranzitie nu este la fel de bine pregatit în ceea ce priveste cele trei aspecte ale convergentei. Principala caracteristica a acestui proces este data de dificultatea de a realiza convergenta reala, adica de faptul ca exista o diferenta majora de nivel de venit pe cap de locuitor între tarile candidate si statele membre ale Uniunii. Cu toate acestea însa, procesul de negociere a aderarii tarilor candidate la Uniunea Europeana nu vizeaza acest aspect. Este stiut faptul ca obligatia statelor candidate consta în adoptarea acquis-ului comunitar, care abordeaza armonizarea functionarii pietelor si institutiilor din aceste tari cu cele ale Uniunii. Astfel, o prima concluzie este ca în prezent la nivelul Uniunii Europene nu exista reguli pentru realizarea convergentei reale nici între statele membre si statele candidate, si cu atât mai putin între statele candidate.

            Exista o implicatie majora a lipsei convergentei reale din pregatirea integrarii. Aceasta decurge din faptul ca cele doua aspecte – convergenta nominala (întelegindu-se prin aceasta mai ales convergenta cu nivelul ratei inflatiei din Uniunea Europeana) si reala - nu pot fi considerate separat, ele influentându-se reciproc prin intermediul variatiei ratei reale de schimb.

Astfel, pe de o parte, variatiile pe termen lung ale ratei de schimb reflecta modificarile structurale din economie care conduc la modificari permanente ale unor variabile macroeconomice. În literatura de specialitate una din teoriile cele mai solide în acest sens este cea privitoare la legatura dintre modificarile productivitatii relative si modificarile asociate în structura preturilor relative, care este cunoscuta de obicei sub numele de efectul Balassa‑Samuelson. Aceasta notiune este folosita pentru a caracteriza o multime de implicatii care rezulta din aparitia unei diferente în nivelul productivitatii si/sau în dinamica productivitatii între doua sau mai multe economii, sau între sectoarele unei economii (în particular diferentele de productivitate si pret dintre sectoarele de produse comercializabile pe piete externe (“tradable”) si sectoarele de produse necomercializabile extern (“non-tradable”)). Efectul Balassa-Samuelson arata ca economiile care sunt caracterizate în mod sistematic de nivele mai înalte ale productivitatii tind sa aiba si monede care sunt în termeni nominali mai “scumpe” decât cele ale tarilor mai putin productive. O alta implicatie a acestui efect este aceea ca o diferenta de prodcutivitate între o tara cu un nivel scazut al veniturilor si una cu un nivel înalt al veniturilor determina aparitia unei inflatii rezultata din procesul de “ajungere din urma”. Aceasta inflatie nu poate fi legata de dezechilibrele din economie, ci ea doar oglindeste faptul ca un proces de ajungere din urma a productivitatii implica în acelasi timp o ajungere din urma a preturilor, inclusiv a salariilor.

Pe de alta parte, aceasta manifestare a convergentei nominale prin procesul de recuperare a diferentelor de inflatie ar putea da nastere unor politici care sa urmareasca scaderea acestei inflatii, ceea ce în final ar putea avea un efect negativ asupra echilibrului economic. Concluzia care se poate formula este ca analiza convergentei nominale si reale sunt strict dependente.

            Masurarea adecvata a nivelului de convergenta reala (ca nivel al PIB-ului pe cap de locuitor) între tarile candidate la integrarea în Uniunea Europeana si tarile membre se loveste în primul rând de dificultatea de a avea un set de date consistent pentru toate aceste tari. Indiferent de modul în care se masoara nivelul PIB pe cap de locuitor din tarile candidate, în PPP sau la nivelul ratei de schimb nominale, se observa ca nivelul acestuia este foarte mic în comparatie cu cel mediu al Uniunii Europene si mai mult, exista o variatie importanta între tarile candidate (vezi Tabelul 10.2.1.).

Procesul de recuperare a întârzierii tarilor candidate fata de tarile din Uniunea Europeana implica reducerea diferentelor de venit, si în acest context se pune întrebarea daca exista convergenta între nivelurile venitului pe cap de locuitor în tarile candidate si cele din tarile membre ale Uniunii.

 


TABEL 10.2.1.  PIB pe locuitor în tarile candidate si în state membre ale Uniunii Europene (în PPC 1990 si prin rata de schimb nominala) si indicele de deviatie al cursului de schimb

 

PIB pe locuitor

(UE-15s100)

(preturi 1990 - PPC)

PIB pe locuitor

(UE-15s100)

(la curs de schimb curent)

Indicele de deviatie al cursului de schimb

(PPP/ex. rates)

(at 1966 PPPs)

 

1990

1995

2000

1996

1996

      tari candidate

 

 

 

 

 

Bulgaria

32.5

29.1

25.1

5.1

4.28

Republica Ceha

70.3

65.8

63.1

24.3

2.26

Estonia

44.2

33.4

39.5

12.9

2.23

Letonia

49.1

25.5

29.4

8.9

2.45

Lituania

50.5

29.0

30.0

9.2

2.71

Ungaria

55.1

49.0

54.9

19.2

2.08

Polonia

32.2

35.8

40.8

16.2

1.86

România

37.1

33.6

27.6

6.8

4.26

Slovacia

51.8

43.6

48.6

15.9

2.39

Slovenia

70.1

67.5

76.4

41.1

1.40

     State membre ale UE

 

 

 

 

 

Austria

105.9

106.8

106.2

123.1

0.78

Belgia

105.5

106.0

107.2

114.6

0.85

Danemarca

108.0

114.6

114.6

144.2

0.74

Germania

101.0

101.2

99.6

124.7

0.74

Grecia

57.7

57.1

59.2

50.7

1.13

Franta

109.6

108.0

107.6

114.2

0.78

Irlanda

72.0

89.7

115.5

84.7

0.94

Italia

102.2

102.6

98.2

91.8

0.97

Luxemburg

150.1

174.8

177.9

177.3

0.82

Portugalia

60.8

63.5

66.5

45.3

0.78

Spania

73.6

74.6

78.5

64.6

1.01

Regatul Unit

100.2

100.7

100.7

85.1

1.00

Sursa: Calcule Rumen Dobrinsky (2001) – pe baza datelor ECP'96 (ONU-Comisia pentru Europa, Geneva)

             

În esenta teoria neoclasica a cresterii economice arata ca toate economiile caracterizate prin aceeasi parametri de baza (legati de functia de productie) vor atinge acelasi nivel de dezvoltare, indiferent de pozitia lor initiala. Pe baza acestei concluzii în teoria convergentei au fost formulate trei ipoteze de convergenta reala:

- ipoteza convergentei absolute (neconditionate) – nivelul venitului pe cap de locuitor în diferite tari converge pe termen lung indiferent de conditiile lor initiale;

- ipoteza convergentei conditionate - nivelul venitului pe cap de locuitor din tari care au structuri fundamentale identice converge pe termen lung independent de conditiile initiale. Acest tip de convergenta apare deci atunci când se poate observa o corelatie negativa între cresterea PIB-ului si PIB-ul initial;

- ipoteza “convergentei de club” - nivelul venitului pe cap de locuitor din tari care au structuri fundamentale identice converge pe termen lung, în ipoteza ca conditiile initiale sunt similare.

            Testarea empirica a acestor ipoteze a condus la definirea cantitativa a doua tipuri de convergenta reala:

-         convergenta de tip β care arata ca pe termen lung, în contextul ipotezei convergentei absolute, economiile sarace tind sa creasca mai repede decât cele mai bogate, iar în contextul ipotezei convergentei conditionate, acelasi fenomen în functie de anumiti factori determinanti;

-         convergenta de tip σ care arata o variatie descrescatoare a nivelului venitului pe cap de locuitor într-un grup de tari.

Având în vedere ca fenomenul convergentei este un proces de lunga durata, pentru testarea sa ar fi necesar sa dispunem de serii de date disponibile pe un orizont de timp foarte lung. De aceea, tinând cont de faptul ca - pentru tarile aflate în tranzitie - perioada de timp pentru care exista datele necesare acestor calcule este doar de un deceniu, este aproape imposibil sa se testeze ipotezele de convergenta cu un grad mare de încredere în rezultatele obtinute.

Daca se analizeaza perioada dinainte de 1989 se poate vedea ca sistemele comuniste au reusit într-o oarecare masura sa realizeze o convergenta reala a tarilor din Estul continentului. Pe de alta parte însa, experienta transformarilor politice si economice de dupa 1990 a transformat aceste economii într-un grup foarte eterogen. De aceea este dificil sa se proiecteze modele de crestere viitoare pentru aceste tari care aspira la integrarea în Uniunea Europeana.

 

2.1. Abordari empirice ale procesului de convergenta reala în tarile candidate la integrare în Uniunea Europeana

În literatura de specialitate exista cel putin doua moduri de abordare a problemei convergentei tarilor în tranzitie între ele si cu tarile din Uniunea Europeana. O prima abordare este aceea de a anticipa posibila crestere a tarilor aflate în tranzitie pe baza modelelor observate pe termen lung în alte tari. Metodologic, aceste studii se bazeaza pe asocierea pe termen lung care se poate testa între cresterea economica si un numar de factori, estimarea facându-se pentru un numar mare de tari. Pe baza acestor tipuri de studii s-a încercat calcularea unui orizont de timp necesar tarilor în tranzitie pentru a ajunge din urma tarile membre ale Uniunii. Desi durata de timp calculata difera de la un studiu la altul pentru fiecare tara în parte, concluzia comuna este ca procesul realizarii unei convergente reale este unul dificil si de lunga durata, fiind masurat în decenii chiar si pentru cele mai avansate dintre tarile candidate.

A doua abordare posibila este aceea de a gasi factorii care determina procesul recuperarii întârzierii fata de statele membre ale Uniunii de catre tarile candidate. Având în vedere ca acesta este un proces de lunga durata, rezulta în mod logic legatura dintre convergenta reala si evolutia factorilor care asigura cresterea economica pe termen lung, adica de acei factori care contribuie la realizarea unor ritmuri înalte ale productivitatii si eficientei. Aceast tip de abordare se bazeaza pe metodologia productivitatii totale a factorilor (PTF), propusa initial de Solow si dezvoltata mai apoi în numeroase studii.

În prima categorie de metodologie se înscrie, ca un exemplu recent, studiul scris de Wagner si Hlouskova “The CEEC10’s Real Convergence Prospects” în care pentru calcularea duratei convergentei reale se foloseste un model bazat pe experienta tarilor din Uniunea Europeana dupa 1960, ca si pe evolutia economiei tarilor de coeziune intrate mai târziu în Uniunea Europeana. În opinia autorilor exista cel putin doua argumente pentru a elabora un model de crestere pentru tarile candidate din Europa Centrala si de Est bazat pe experienta tarilor de mai sus.

În primul rând testarea unei corelatii β da rezultate negative pentru ca în loc de o corelatie negativa între PIB-ul initial si rata medie de crestere, se observa ca nu apare nici o corelatie între aceste doua marimi pentru tarile în tranzitie în perioada 1989-1993, adica perioada de realizare a macrostabilizarii pentru majoritatea tarilor analizate, si o slaba corelatie pozitiva între PIB-ul initial din 1989 si ritmul mediu de crestere în perioada 1994‑1998. De aici rezulta primul argument si anume: “conditiile initiale, analizate prin prisma PIB-ului pe cap de locuitor, nu sunt singurul element sau elementul cel mai important care sa determine performanta acestor tari, nici macar în prima faza a tranzitiei”, pâna la macrostabilizare. Mai mult, testarea convergentei de tip σ conduce la concluzia ca “PIB-ul initial din 1989 ramâne în mare parte factorul determinant al pozitiei unei tari în clasificarea celor zece candidate în functie de PIB-ul real pe cap de locuitor”. Aceste doua observatii îi conduc pe autori la concluzia ca între cele zece tari candidate nu exista nici o forma de convergenta pâna în anul 1998.

În al doilea rând, pentru autori exista doi factori care fac mai utila folosirea unor modele inspirate din evolutia tarilor membre ale Uniunii Europene sau a celor patru tari de coeziune (sau periferice: Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania). Astfel, primul factor de ordin economic este ca Uniunea Europeana este cel mai mare investitor si partener comercial al tarilor candidate. Aceasta ar reprezenta o baza solida pentru demararea unui proces de convergenta. În al doilea rând, alaturi de alti autori ca de exemplu Ben-David, si acest studiu argumenteaza ca însasi perspectiva aderarii la Uniune este un factor care contribuie la convergenta, aceasta având implicatii directe asupra celor doua elemente amintite mai înainte. 

Aplicarea acestui model de crestere pentru a evalua viitoarea evolutie a tarilor candidate si pentru a calcula posibilele scenarii pentru momentul convergentei dau rezultate interesante. În primul rând, trebuie aratat ca aceasta metodologie permite autorilor calcularea unor rate de crestere minime, medii si maxime pentru cele zece tari candidate, care apoi comparate cu ritmul de 2% crestere pentru Uniune conduc la ideea ca realizarea unei convergente de 70 sau 80% din nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al Uniunii Europene largite ar dura undeva între 30-40 de ani.

În al doilea rând, trebuie mentionat ca în cazul României toate cele trei rate de crestere sunt mai înalte decât ale celorlate tari candidate, desi cu exceptia anului curent un astfel de rezultat nu poate fi regasit.

 

BLG

CZ

EST

HUN

LAT

LIT

POL

ROM

SVK

SVN

Scen MIN

2.2

3.2

3.0

2.7

2.7

3.0

2.8

4.0

2.7

3.0

Scen MAX

4.2

4.6

4.9

4.3

4.7

4.5

4.8

5.6

4.2

4.6

Scen MED

3.3

4.0

4.0

3.6

3.8

3.9

3.8

5.0

3.6

3.9

Sursa: Wagner & Hlouskova (2001).

Desi metodologia folosita de acest tip de studii este foarte complexa trebuie remarcat de la bun început ca doua caracteristici ar putea sa le conduca spre concluzii false. În primul rând, asa cum arata si concluziile lor, ele nu dau o importanta adecvata conditiilor initiale care, dupa cum arata clasamentul PIB-ului pe cap de locuitor dupa 10 ani de tranzitie, a lasat ordinea celor zece tari candidate aproape neschimbata. În al doilea rând considerarea ca factori determinanti ai cresterii pe termen lung numai a investitiilor si consumului guvernamntal ignora contributia altor factori care ar putea genera cresterea.

Astfel, trebuie remarcat ca a doua categorie de studii amintite se bazeaza tocmai pe luarea în considerare a factorilor care determina cresterea prin conceptul de productivitate a factorului total. Pe aceasta linie se înscrie studiul realizat de Rumen Dobrinsky “Convergence in per capita income levels, productivity dynamics and real exchange rates in the candidate countries on the way to EU accession”. Studiul porneste de la ipoteza ca daca exista o convergenta reala între tarile candidate si tarile Uniunii Europene aceasta nu se poate baza decât pe realizarea unei diferente de productivitate în favoarea tarilor candidate care automat se reflecta în manifestarea efectului Balassa-Samuelson pentru aceste tari. Astfel, autorului îi ramâne sa demonstreze prezenta acestui efect, aprecierea reala a monedelor, pentru a determina prezenta convergentei reale. Pentru aceasta, Dobrinsky ia în calcul Factorul Total de Productivitate (TFP) si ajunge sa testeze atât prezenta corelatiei directe dintre cresterea economica si cresterea productivitatii, cât si prezenta aprecierii reale (curs de schimb raportat la indicele preturilor de consum IPC), masurând deviatia de la un raport initial 1 la 1 între monede. De aceea avertismentul dat de autor exprima faptul ca este posibil ca cele doua obiective de convergenta nominala si reala sa fie contradictorii. Totusi, pentru România, cele doua obiective sunt în cea mai mare parte complementare: atât reducerea inflatiei, cât si cresterea PIB pe cap de locuitor pot fi atinse printr-o apreciere în termeni reali a monedei nationale.

Luând în considerare acest al doilea tip de studiu se poate aprecia ca, pentru a calcula prezenta convergentei reale, se poate studia în prealabil prezenta efectului Balassa-Samuelson, iar pentru aprecierea cât mai adecvata a posibilitatilor de crestere a uneia din economiile candidate, sau chiar a tuturor, este mai utila folosirea metodei TFP, care ia în calcul atât conditiile initiale cât si factorii, caracteristici fiecarei tari, ce pot contribui la cresterea economica.

 

2.2. Un model propriu de analiza comparativa a convergentei reale

Dupa cum am mai mentionat, ideea de convergenta între tarile sarace si cele bogate se bazeaza pe ideile neoclasice privind cresterea economica, descrise mai întai de R. Solow (vezi Barro, 1989 si Barro & Sala-i-Martin, 1990, 1992, 1995). Desi nu se poate spune ca toate tarile au trecut la fel de repede la o economie libera, care sa functioneze dupa principii neoclasice, ipoteza convergentei catre Uniunea Europeana a fost mereu evidentiata, mai ales dupa semnarea Acordurilor de Aderare. Premisele sunt nu numai o crestere economica rapida dupa restructurarea economiilor din anii 1990 – 1992, ci si faptul ca procesul de aderare va conduce la o structura convergenta a economiilor, la o uniune vamala si la o concordanta între sistemele legislative si institutionale ale tarilor candidate cu cele ale Uniunii Europene.

Vom conduce analiza empirica pe baza celor doua concepte privind convergenta: beta-convergenta, care presupune convergenta sub aspectul PIB-ului per capita (în termeni relativi sau absoluti, conditionata de nivelul initial) si sigma-convergenta, cere presupune diminuarea de-a lungul timpului a dispersiei dintre nivelele PIB-ului per capita al tarilor respective, grupate în “cluburi de convergenta”.

Beta – convergenta.

Pentru analiza convergentei am împartit tarile în doua grupe dupa momentul când au început negocierile de aderare: tarile din primul val sunt Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia si Slovenia, iar cele din al doilea val sunt România, Slovacia, Lituania, Letonia si Bulgaria. Motivul împartirii în doua grupuri este acela ca nu toate tarile au aceeasi viteza de convergenta si nici acelasi nivel de atins pe termen lung. tarile din primul val având un venit per capita initial mai mare, vor converge catre un nivel superior tarilor din al doilea grup. Pe cale de consecinta, pentru primul grup am optat pentru Spania ca nivel al PIB per capita de atins (circa 78% din nivelul UE în 2000), în vreme ce pentru al doilea grup am ales Grecia (cu un PIB per capita de 60% din nivelul UE în 2000). Am ales aceste tari si pentru motivul ca sunt printre ultimele venite în “clubul” U.E. si au avut deja experienta convergentei, tarile din centrul si estul Europei urmând, în linii mari, sa repete experienta lor.

Chiar daca aceasta împartire în doua grupe are sens atât din punct teoretic cât si practic, ea nu cuprinde toti factorii care influenteaza convergenta. Daca am privi lucrurile numai din acest punct de vedere, fara alte nuantari, datele ar arata existenta convergentei, dar cu o viteza foarte mica – 2,4% pe an - ceea ce înseamna parcurgerea drumului pâna la jumatate din tinta dezirabila în aproximativ 30 de ani. Deci tarilor din primul val le-ar trebui aproximativ 30 de ani ca sa reduca la jumatate diferenta de venit per capita ce îi separa de Spania, iar tarilor din al doilea val tot aceeasi perioada, dar pentru a atinge un nivel mai scazut, raportat la venitul pe locuitor al Greciei. Aceste ipoteze sunt inacceptabile din perspectiva politica si sociala la nivel european global, de aceea este necesara o conditionare a convergentei.

Dintre variabilele care ar putea influenta pozitiv  convergenta, cele mai importante s‑au dovedit a fi: calitatea institutionala (care masoara eficienta guvernului, instabilitatea politica, transparenta legislativa si statul de drept), indicele liberalizarii economice (publicat de BERD), deschiderea comertului exterior (importuri + exporturi raportate la PIB), numarul de persoane înregistrate în învatamântul secundar (ca o masura a capitalului uman) si o variabila dummy care diferentiaza tarile din cele doua valuri. Dintre acestea cinci, cele care ofera cele mai bune rezultate sub aspect econometric sunt deschiderea comertului exterior si calitatea institutionala, lucru semnalat si în alte studii asupra convergentei în tarile în curs de dezvoltare.

În sens larg, deschiderea comertului exterior si variabila dummy care diferentiaza cele doua “valuri” de tari candidate sunt indicatori corelati. Libertatea comertului favorizeaza cresterea economica prin valorificarea avantajului competitiv si prin promovarea concurentei pe piata interna. Aderarea la U.E. înseamna de asemenea deschidere, dar nu numai sub aspect comercial, ci si al contului de capital. Ca atare, cea mai mare parte din comertul exterior al statelor candidate se desfasoara cu U.E.. Perspectiva de a fi membru al U.E. (materializata în variabila de tip dummy) da un impuls procesului de convergenta.

Adaugând si cele doua variabile explicative de mai sus, obtinem o viteza de convergenta de aproximativ 9%, ceea ce înseamna reducerea la jumatate a gap-ului în 8 ani si deci atingerea nivelului tinta în 16 ani. Putem afirma ca în circa 16 ani tarile invitate la negociarile de aderare în 1998 vor ajunge la nivelui Spaniei, iar tarile invitate în 2000 la nivelul Greciei. Pe baza acestor estimari am construit un scenariu în care variabila “deschiderea comertului exterior” creste cu o abatere medie standard, iar calitatea institutionala (masurata pe o scara de la 1 la 10) creste cu 2 pentru grupul 1998 si cu 4 pentru grupul 2000. Scenariul optimist pastreaza viteza de convergenta de 9%, cel pesimist ia în calcul prima estimare, de 2,4%, iar scenariul intermediar presupune viteza de convergenta ca fiind 6%.

Rezultatele scenariilor sunt urmatoarele (rate de crestere peste media U.E.):

 

BLG

CZ

EST

HU

LAT

LIT

POL

ROM

SVK

SVN

Optimist

3.04

0.89

3.92

2.56

3.31

3.65

2.91

1.40

2.32

1.56

Intermediar

1.25

0.44

3.07

1.81

1.85

2.22

1.55

-0.16

1.33

1.51

Pesimist

-1.26

-0.20

1.86

0.75

-0.21

0.21

-0.37

-2.36

-0.08

1.43

 

 Scenariul optimist prevede rate înalte de crestere pentru Bulgaria si pentru statele baltice. Rata de crestere de 3% peste media U.E. pentru Bulgaria deriva în mod natural din presupunerea care sta la baza convergentei: tarile cu un venit per capita initial mai mic vor creste mai repede si vor ajunge din urma tarile mai avansate (Bulgaria avea în 2000 un nivel al PIB per capita de 25% din cel al U.E., în termeni ai puterii de cumparare comparabile). Statele baltice sunt printre cele mai deschise din esantion, nivelul lor de deschidere cel mai scazut (masurat ca pondere a comertului exterior total în PIB) fiind de 30%, peste cel al tarilor “sarace” din U.E. (cohesion countries – Grecia – 18%, Portugalia 30%, Spania 26%). Cea mai putin performanta tara în aceste scenarii este România. În ciuda nivelului initial al PIB per capita (27% din nivelul U.E.) nivelul scazut de deschidere si mai ales un indice al calitatii institutionale negativ (-0,8) fac ca pentru România predictia sa fie (în cazul scenariului intermediar si al celui pesimist) o rata anuala de crestere situata sub media U.E. (aceasta din urma având un ritm mediu anual de crestere de circa 3%). În cazul scenariului pesimist, care presupune cea mai scazuta viteza de convergenta, cea mai relevanta variabila devine dechiderea comertului exterior: numai tarile care au o mai mare deschidere vor avea rate de crestere peste Uniunea Europeana.

Alta modalitate de estimare a convergentei poate fi urmatoarea: mai întâi sunt gasiti factorii determinanti pentru convergenta tarilor U.E., iar apoi coeficientii sunt aplicati tarilor situate în centrul si estul Europei (C.E.E.). Principala critica ce potate fi adusa acestei abordari este ca tarile candidate mai au un drum destul de lung de parcurs pâna ca ceea ce este valabil pentru tarile U.E. sa fie valabil si pentru ele. Discrepantele dintre caracteristicile si structurile economiilor din U.E. si cele din C.E.E. sunt suficient de mari pentru ca sa puna sub semnul întrebarii echivalarea tel-quel a coeficientilor. De aceea vom lua în considerare în determinarea coeficientilor numai grupul “cohesion countries”, anume Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, ca fiind mai apropiate în comportamentul lor de tarile candidate. O alta limitare a acestei abordari deriva din studierea fenomenului de convergenta în cele 4 tari, dupa aderarea la U.E.: se poate vorbi de convergenta numai în ultimii 15 ani, si nu pentru întreaga perioada 1975 – 2000, dupa cum se poate vedea din grafic.

Între factorii care au determinat convergenta pentru cele 4 tari, în afara de nivelul initial al PIB-ului per capita, cei mai semnificativi sunt consumul guvernamental (cheltuieli curente pentru achizitionarea de bunuri si servicii) si investitiile brute (investitii în active fixe plus variatia stocurilor). Modelele neoclasice de crestere numesc acesti factori ca fiind importanti, investitiile impulsionând cresterea economica, în timp ce cheltuielile guvernamentale o influenteaza negativ (cu cât nivelul lor este mai redus, cu atât se înregistreaza ritmuri de crestere mai mari). Luând acesti doi factori în considerare se obtine o viteza de convergenta de 4,1% pentru cele 4 tari.


PIB per capita, PPP, ca procent din media U.E., pentru Grecia, Spania, Portugalia,Irlanda, 1975 - 2000

 
Text Box: Procent din media U.E.
 


 

Sursa: calcule proprii pe baza WDI Database

 
 

 


Pe baza acestor date, am construit 4 scenarii:

-         primul este unul teoretic, în care se presupune ca atât consumul guvernamental cât si investitiile sunt situate, pentru tarile C.E.E., la niveluri frecvent considerate de teoria economica, de 10%, respectiv 30%, ca ponderi în PIB.

-         al doilea scenariu foloseste valorile medii (pentru intervalul 1994 – 1998) pentru consumul guvernamental si formarea bruta de capital fix (adaugând variatia stocurilor) pentru cele 11 tari din C.E.E. luate în considerare.

-         al treilea scenariu presupune ca tarile candidate ar avea aceleasi niveluri în PIB ale consumului guvernamental si ale investitiilor (plus stocuri) pe care le-au înregistrat, în perioada 1991-1998, Grecia, Spania si Portugalia.

-         al patrulea scenariu ia ca valori ale consumului guvernamental si investitiilor cele înregistrate de Irlanda în perioada sa de maxima crestere economica (peste 8% anual; perioada luata în considerare este 1991-1998)

Valorile pentru consumul guvernamental si investitii luate în considerare pentru cele patru scenarii sunt:

Tabel 10.2.2. Ipotezele privind ponderile consumului guvernamental si investitiilor în PIB, pentru scenariile de convergenta

 

CG

INV

Scenariul 1

0.1

0.3

Scenariul 2

(valori medii pentru 1994 – 1998 ale tarilor C.E.E.)

BUL

0.14

0.12

CZ

0.26 (0.25)

0.23 (0.25)

EST

0.23

0.22

HUN

0.11 (0.12)

0.21

LAT

0.22

0.32

LIT

0.20

0.29

POL

0.16 (0.18)

0.22 (0.21)

ROM

0.13

0.34 (0.21)

SVK

0.22

0.23

SLV

0.20

0.26

Scenariul 3

(valori medii pentru 1991-1998 pentru GR., POR., SP.)

0.16

0.22

Sursa: calcule proprii pe baza WDI Database

 
Scenariul 4(valori medii pentru 1991 – 1998 pentru IRL)

0.14

0.18

 

 

Ratele de crestere simulate pe baza scenariilor sunt:

 

BLG

CZ

EST

HUN

LAT

LIT

POL

ROM

SVK

SVN

Scenariul 1

7.04

3.60

5.25

4.15

6.27

6.12

5.16

6.43

4.36

2.79

Scenariul 2

5.22

2.20

3.90

3.09

5.83

5.46

3.39

5.46

3.16

1.94

Scenariul 3

6.05

2.63

4.27

3.18

5.29

5.13

4.18

5.44

3.39

1.83

Scenariul 4

5.72

2.31

3.95

2.86

4.96

4.80

3.86

5.11

3.07

1.51

 

În primul rând, este de observat ca, asa cum sustine ipoteza convergentei, tarile care au un venit  per capita initial mai mic vor avea rate mai mari de crestere, acesta fiind cazul Bulgariei, Lituaniei, Letoniei si României, pentru care sunt previzionate rate înalte de crestere. Cazul României nu este poate cel mai relevant, pentru ca în acest caz, mai mult decât pentru celelalte state candidate, un nivel redus al consumului guvernamental provine din capacitatea redusa de a colecta venituri si deci din nivelul scazut al intermedierii fiscale. De asemenea, în cazul tarii noastre, ratele de investire raportate de WDI erau surprinzator de mari, ceea ce ne-a determinat sa consideram ipoteza refacerii calculelor în cazul tarii noastre pe baza informatiilor oferite de statistica oficiala a României. În tabelul 10.2.2., în dreptul scenariului 2, sunt prezentate în paranteze cifrele recalculate pe baza datelor statistice oficiale în cazul Republicii Cehe, Ungariei, Poloniei si României, cifre pe baza carora s-au efectuat calculele ritmurilor de crestere prezentate în tabelul de mai sus.

Primul scenariu, cel bazat pe premise teoretice, este cel mai departe de realitate, nivelul mediu al consumului guvernamental pentru tarile C.E.E. fiind de 19%, iar cel al investitiilor, de 24%. Este de remarcat ca nici indicatorii pentru Grecia, Spania, Portugalia sau Irlanda nu se apropie de aceste valori teoretice. În afara scenariului al doilea, un alt scenariu plauzibil este cel creat pe baza datelor pentru “cohesion countries” – aceste tari au, în medie, o rata mai mare a investirii decât U.E. si de asemenea rate mai scazute ale consumului guvernamental. Este de presupus ca, pentru tarile candidate, consumul guvernamental va creste o data cu capacitatea de a colecta venituri. La fel se poate spune si despre investitii, acestea fiind pâna acum sever afectate de persistenta si variabilitatea inflatiei. Ultimul scenariu, cel pe baza datelor pentru Irlanda, este putin probabil sa apara, din cel putin doua motive: este greu de crezut ca acele conditii care au oferit Irlandei o crestere economica asa de rapida în ultimii ani ai deceniului trecut sa apara si în tarile candidate si, pe de alta parte, Irlanda are (surprinzator) cea mai scazuta pondere în PIB a consumului guvernamental, cât si a investitiilor, dintre statele membre ale Uniunii Europene.

În cele din urma, este notabil ca cele doua scenarii plauzibile – al doilea si al treilea – prognozeaza rate de crestere mai înalte decat cele prognozate pentru U.E. – 2-3% pe an. Ca atare, ipoteza ajungerii din urma poate deveni realitate.

Sigma – convergenta si grupurile de convergenta.

Conceptul de sigma-convergenta este legat de cel de beta-convergenta: în vreme ce primul concept presupune ca diferentele de venit per capita se vor micsora de-a lungul timpului, cel de-al doilea vorbeste despre o diminuare a dispersiei veniturilor per capita între diferite tari. Metodologic, cele doua concepte au în vedere primele doua momente ale distributiei veniturilor.

Ideea de “convergence clubs” (grupuri de convergenta) este relativ recenta, datând din anii ’80 (vezi Baumol, 1986), si presupune comportamente de convergenta diferite la capetele distributiei veniturilor: exista convergenta si în grupul tarilor  bogate si în grupul tarilor sarace, doar directia difera. Cei bogati devin mai bogati, iar convergenta are loc prin cresterea PIB-ului per capita, în timp ce cei saraci devin mai saraci, convergenta având loc prin scaderea relativa a PIB-ului.

Primul test pe care îl putem aplica pentru evidentierea sigma-convergentei este sa consideram cele doua grupuri alcatuite anterior (grupul tarilor care au fost invitate sa înceapa negocierile de aderare în 1998 si grupul tarilor invitate în 2000) si sa verificam daca dispersia PIB-ului per capita în interiorul grupului scade sau nu (vezi Ben David, 1997). Studiile de pâna acum asupra tarilor în curs de dezvoltare arata o diminuare a dispersiei la vârful ierarhiei veniturilor, si o amplificare a dispersiei la baza acestei ierarhii. De asemenea, în ceea ce priveste magnitudinea, grupul tarilor mai sarace are o dispersie mai mare decât cel al tarilor bogate.

Graficul de mai jos arata evolutia dispersiei dintre PIB-ul per capita în cele doua grupuri, în perioada 1990-1999. Concluziile sunt asemanatoare cu cele privind alte tari în curs de dezvoltare: în timp ce grupul format din Bulgaria, Letonia, Lituania, România si Slovacia tinde sa divearga, grupul format din Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia si Ungaria arata ca discrepantele dintre venituri s-au diminuat în aceasta perioada.

 

Dispersia PIB per capita în cele două grupuri (ecuaţiile se referă la nivelul de semnificaţie al unui trend liniar)

 
 

 

Sursa: calcule proprii pe baza WDI Database

 

 

 


Singurul lucru care contrasteaza cu alte studii este faptul ca tarile mai bogate au o dispersie mai mare decât cele mai putin bogate. Acest lucru se poate explica în cazul considerat prin durata scurta de timp de-a lungul careia s-au facut estimarile si prin faptul ca tarile din primul grup au înregistrat rate mai mari de crestere (Polonia a crescut de la 30% din media U.E. în 1993 la 42% în 2000, Slovenia de la 60% la 75%), ceea ce a produs o dispersie mai mare în interiorul grupului.

Desi sigma-convergenta nu implica beta-convergenta si nici invers, rezultatele obtinute mai sus sustin punctul anterior de vedere – cel al necesitatii împartirii tarilor în doua grupe (nu întâmplator, Grupul 1998 – care a început negocierile de aderare în urma Conferintei de la Luxemburg, 1998- a înregistrat în medie rate mai mari de crestere decât Grupul 2000 - de la Madrid). În plus, este posibil ca cele doua grupuri sa convearga catre acelasi nivel al dispersiei – ceea ce va însemna ritmuri de crestere constante pentru toate tarile din cele doua grupuri.

Cel de al doilea test pe care îl vom aplica va avea în vedere întreaga distributie a veniturilor, inspirat din Quah (1996). Pentru cele 10 tari candidate si pentru intervalul 1991-2000, vom avea 100 de observatii privind PIB per capita (USD, prin PPP) pe care le vom divide cu nivelul mediu al PIB per capita în Uniunea Europeana, obtinând astfel nivelurile relative pentru fiecare tara si în fiecare an. Aceste 100 de observatii vor fi împartite în grupe dupa venituri, fixând limitele grupurilor astfel încât sa avem o distributie initiala uniforma. Apoi vom construi matricea probabilitatilor de trecere dintr-un grup de venit în altul, în care valorile de pe diagonala reprezinta probabilitatea ca, daca la începutul anului o tara s-a situat într-o anumita grupa de venit, aceasta sa se situeze în aceeasi grupa si la sfârsitul anului. Cele 100 de observatii vor fi distribuite în matrice pe grupe de venit, iar probabilitatile se vor determina ca fiind ponderea relativa a unui grup de observatii în totalul rândului respectiv. Fiindca într-un anumit an o tara poate înregistra o crestere economica prin care va accede într-o grupa superioara de venit, poate stagna sau poate înregistra un declin, suma pe fiecare rând al matricii va fi unu. Valorile din afara diagonalei reprezinta probabilitatile de a trece dintr-o grupa de venit în alta de la un an la altul, probabilitatile de deasupra diagonalei corespunzând trecerii într-o grupa superioara de venit, iar cele de dedesubt, caderii într-o grupa inferioara.

O data aceasta matrice construita, etapa urmatoare este de a transforma distributia initiala. Ca o prima aproximare, daca valorile de pe diagonala matricii sunt apropiate de valoarea unu, exista tendinta pe termen lung ca o tara care s-a situat la început în una din grupele delimitate sa ramâna în aceeasi grupa de venit. Din contra, valori mari în afara diagonalei înseamna ca tarile au o “mobilitate” sporita si este foarte posibil sa treaca dintr-un grup de venit în altul (o buna expunere a modului de folosire a matricii Markov este facuta de Sargent si Ljungqvist, 2000).

Matricea probabilitatilor de trecere este prezentata în tabelul urmator (valorile de deasupra diagonalei indica probabilitatea de a trece într-o grupa de venit superioara, în timp ce valorile de dedesubtul diagonalei indica probabilitatile de a trece într-o grupa inferioara):

Grupuri de venit:

< 0.3

a0.3 ; 0.33)

a0.33 ;0.47)

> 0.47

Total

 < 0.3

0.846

0.115

0.038

0

1

a0.3  ; 0.33 )

0.091

0.682

0.227

0

1

a0.33 ; 0.47)

0

0.115

0.807

0.077

1

> 0.47

0

0

0.12

0.88

1

 

Din distributia initiala (am determinat grupurile de venit în asa fel ca aceasta sa fie uniforma) si din matricea de mai sus se poate determina distributia veniturilor la care se va ajunge pe termen lung. Aceasta distributie finala (ergodica, sau stationara) - altfel spus, vectorul pentru care rezultatul înmultirii cu matricea de trecere este tot vectorul respectiv - este data de valorile proprii la stânga ale matricii probabilitatilor de trecere. Cele doua distributii sunt:

 

< 0.3

a0.3 ; 0.33)

a0.33 ;  0.47)

> 0.47

Distributia initiala

0.26

0.22

0.26

0.25

Distributia finala (ergodica)

0.115

0.19

0.42

0.27

 

Distributia finala indica deci convergenta pe termen lung – tarile care aveau în 1990 un venit per capita de pâna la 33% din media U.E. vor trece în grupa 33-47%. Pe termen lung asadar, tarile din grupul al doilea le vor ajunge din urma pe cele din primul grup, lucru care întareste spusele anterioare privind convergenta, asadar va exista convergenta si între tarile candidate, nu doar între ele si Uniunea Europeana.


2.3. Evolutia indicatorilor de convergenta în cazul României

Din prezentarea modelului anterior (subcapitolul 2.2.) rezulta ca anumiti indicatori economici si institutionali sunt preponderenti în semnalarea posibilei convergente si în determinarea orizontului de timp în care procesul ar putea atinge anumite niveluri partiale de realizare. Multe din abordarile empirice ale fenomenului de convergenta reala, evidentiate în literatura de specialitate a ultimilor ani, indica aceeasi gama de indicatori, care vor fi mentionati în continuare.

Problematica cresterii economice a reabsorbit interesul lumii academice si a decidentilor în finalul mileniului trecut. Majoritatea dezbaterilor s-au purtat în jurul factorilor decisivi care au un impact prioritar asupra cresterii. Noul tip de abordare se diferentiaza de cea specifica modelelor clasice de crestere (Solow, 1956), care încercau sa explice aproape unilateral cresterea economica prin factorul partial neexplicat de progres tehnic. Convergenta între economii pornite din pozitii diferite ale nivelului de dezvoltare era posibila doar, dar sigura atunci, când economiile respective functionau cu aceleasi rate de progres tehnic. Teoriile recente ale “cresterii endogene” au cautat sa remedieze mult din minusurile initiale ale teoriilor clasice. Literatura economica de specialitate (Romer, 1994; Hammond et al., 1993) s-a orientat cu precadere catre rolul efectelor colaterale sau al externalitatilor care rezulta în urma investitiilor facute în infrastructurile sistemului socio-economic în sine, cum ar fi, de exemplu, în capitalul uman sau în infrastructuri fizice. O alta directie a cautat sa cuantifice impactul asupra cresterii, asupra calitatii factorilor de productie, al investitiilor în activitatea de cercetare-dezvoltare. Rezultatele demonstreaza fara dubiu cauzalitatea directa între cresterea investitiilor în capitalul uman, în numarul si calitatea infrastructurilor fizice sau în cercetare-inovare si cresterea economica durabila.

Plecând de la comentariile de mai sus, vom spune ca un factor esential în determinarea cresterii mai rapide a unei economii decât a alteia, este ritmul de crestere a investitiilor si nivelul ratei de investire în PIB. Desigur ca exista si exceptii: decenii întregi, ritmul de investire în Mezzogiorno-ul Italian a fost mai ridicat decât în Nordul Italiei fara a se contura convergenta între cele doua regiuni. De asemenea, Irlanda a beneficiat de ritmuri de crestere ale investitiilor totale mai mari decât Regatul Unit, în perioada 1950-1985, convergenta aparând doar în ultimul deceniu al secolului trecut.


Investitiile

Situatia comparativa a tarilor candidate care fac parte din CEFTA (între care si România) este prezentata în Tabelul 10.2.3. în ceea ce priveste evolutia din ultimii ani a ritmului anual de crestere al investitiilor (formarea bruta de capital fix în termeni reali), inclusiv a investitiilor straine directe, si a ratei de investire (ponderea formarii brute de capital fix în produsul intern brut).

TABEL 10.2.3. Situatia investitiilor în tarile CEFTA 1996-2000

Formarea bruta de capital fix - ritmul anual

An precedents100

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

108.2

106.7

119.7

105.7

109.2

139.8

1997

d.n.

97.1

109.2

121.7

101.7

111.4

114.5

1998

132.9

100.1

113.3

114.2

94.3

111.3

111.1

1999

125.3

99.4

105.9

106.8

95.8

119.1

81.2

2000

108.2

104.2

106.6

103.1

105.5

100.2

99.3

ISD - mil USD (cumulat)

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

8572

14958

11463

1234

2069

1150

1997

d.n.

9234

16086

14587

2454

2297

1591

1998

2023

14375

18517

22479

4485

2766

2116

1999

2829

17552

19298

26075

5526

2656

2253

2000

3831

21095

19883

35400

6551

2808

3614

Ponderea FBCF in PIB   - %

 

 

 

 

 

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

31.84

21.40

20.86

22.95

22.57

36.95

1997

d.n.

30.82

22.23

23.63

21.17

23.53

38.65

1998

13.21

28.97

23.64

25.14

18.35

24.61

38.00

1999

15.95

27.93

23.91

25.48

18.02

27.39

30.79

2000

16.15

28.31

24.56

25.34

18.48

26.68

29.97

Sursa: Buletine statistice trimestriale CESTAT, 1999/4, 2001/2; Institutul National pentru Statistica. Nota: d.n. – date nedisponibile.

Se poate observa cât de mult teren a pierdut economia româneasca în cea de-a doua perioada de recesiune pe care a traversat-o, în raport cu celelalte state candidate sau în raport cu Uniunea Europeana (în care ritmurile de crestere au fost oricum pozitive). Pe de alta parte, diminuarea în volum a investitiilor din perioada 1998-1999, chiar în conditiile în care investitiile straine directe au înregistrat un salt considerabil în anii 1997-98, a afectat rata de investire, care a coborât la cote foarte mici comparativ cu celelalte state candidate si chiar în raport cu propriile niveluri ale ratei investitiilor din anii initiali ai tranzitiei (cele care au fost luate în calcul în modelele de convergenta prezentate anterior).

O atentie speciala trebuie acordata impactului investitiior straine directe (ISD) intrate în economiile candidate în perioada ultimilor ani. Progresul tehnologic care însoteste aceste fluxuri investitionale este considerat decisiv în procesul de dezvoltare economica, la acest fenomen adaugându-se rolul de acoperire partiala a cererii de finantare externa. În toate statele candidate, ISD s-au concentrat în primii ani în sectorul industriilor prelucratoare, dar tendintele recente demonstreaza o glisare usoara catre sectorul serviciilor, odata cu deschiderea utilitatilor publice si a sectorului bancar catre privatizare si liberalizare. În general, poate cu exceptia unor ramuri în Ungaria, Estonia, Cehia, ISD s-au concentrat în activitati de sine statatoare, cu efect de antrenare modest. În plus, baza stiintifica locala nu a fost utilizata, iar investitorii straini au fost prea putin interesati în a extinde activitatea de cercetare-dezvoltare în tarile gazda (Panel Economic – Futures Enlargement Project, IPTS, 2001).

Atragerea investitiilor este strâns legata de gradul de dezvoltare a infrastructurii financiar-bancare, a infrastructurilor fizice (transporturi, telecomunicatii, informationale, distributii de resurse), dar si de stabilitatea politica, sociala si macroeconomica a tarii recipient. În cazul României, economia sa este caracterizata de un grad redus de dezvoltare a infrastructurilor sus-mentionate, comparativ cu celelalte state candidate (km de cai de transport pe locuitor, numar de telefoane, calculatoare pe locuitor, numar de mijloace de transport, acces la retele de canalizare, distributie apa, etc.). În plus, situatia sectorului bancar a început sa se redreseze doar în ultimii doi ani, existând înca multe bariere administrative si instrumentale în functionarea lor conform modelelor din statele dezvoltate. Inflatia ramâne cea mai ridicata în grupul statelor candidate, diminuând apetitul investitional intern sau extern.

Statele candidate sunt considerate atractive datorita unei combinatii de factori evidentiati cu precadere în ultimii trei-patru ani: o crestere destul de robusta a productivitatii muncii (în ritm de 10% pe an în medie) si costuri unitare scazute ale fortei de munca. În cazul României, cresterea de productivitate este un fenomen care a aparut doar catre finele anului 1999, ceea ce a întârziat suplimentar orientarea investitorilor straini catre pietele românesti. Pe termen mediu, este greu de spus daca structura economiilor statelor candidate va continua sa prezinte actualele avantaje comparative în ramuri intensive în utilizarea fortei de munca slab calificate, caracterizate de niveluri salariale mici si de un grad scazut de dezvoltare tehnologica. Tendintele evidentiate în anii 1995-2000 sunt urmatoarele (IPTS, 2001):

·        Diminuarea ponderii ramurilor intensive în utilizarea capitalului fix, fenomen foarte clar evidentiat în Polonia, Slovenia sau Ungaria.

·        Intensificarea specializarii în ramuri intensive în utilizarea fortei de munca slab calificate (textila, încaltaminte), cu exceptia Sloveniei si Ungariei.

·        O reducere a decalajului fata de Uniunea Europeana în industrii intensive în prelucrare inovationala (mijloace de transport, aparatura electrica si electronica).

·        Mentinerea decalajului fata de Uniunea Europeana în ramurile caracterizate printr-un nivel înalt de specializare a fortei de munca, cu anumite exceptii localizate în Ungaria, Bulgaria, Cehia si Slovacia.

Structura ISD intrate în România dupa 1990, pe baza capitalului social subscris în echivalent valuta este evident concentrata în ramurile industriale (45,3% din total), serviciile profesionale si comertul (cu amanuntul si cu ridicata) detinând ponderi de 17-18% din total. Atât conform acestui indiciu, cât si prin cifra extrem de scazuta a stocului de ISD pe locuitor, România poate fi considerata una dintre tarile aflate în prima etapa de atragere a investitiilor straine, faza neconsolidata în care efectele de antrenare nu îsi pun înca amprenta asupra întregului ansamblu economic. Toate aceste elemente vor întârzia, cu siguranta, aparitia fenomenelor de convergenta reala si nominala.

Calitatea factorului uman

Parerile asupra importantei capitalului uman în determinarea cresterii economice sunt controversate, nu din punctul de vedere al impactului global, considerat decisiv de majoritatea cercetatorilor, ci din acela al indicatorilor selectionati pentru a oferi o cuantificare cât mai credibila a calitatii factorului uman, precum si a impactului produs asupra cresterii. Este greu de extrapolat la nivelul macroeconomic, sub forma cuantificata, cauzalitatea certa între numarul anilor de educatie si bunastare care a fost evidentiata de multa vreme la nivel individual.

Diferiti autori propun variabile diverse de masurare a gradului de dezvoltare a capitalului uman. Astfel, sunt nominalizate pentru acest rol: ponderea în totalul fortei de munca a celor care au studii medii (Mankiw et al., 1992), numarul mediu de ani de scoala al fortei de munca (Benhabib & Spiegel, 1994), cheltuielile în sectorul învatamânt ca procent din produsul intern brut, ponderea populatiei cu studii superioare în totalul populatiei ocupate (Barro & Sala-i-Martin, 1995). Estimarile econometrice ale autorilor studiilor care trateaza aspectul impactului capitalului uman sunt de multe ori caracterizate de niveluri mici de încredere, în timp ce din ce în ce mai multe rezultate sugereaza influenta directa si importanta a acelorasi indicatori asupra progresului tehnologic, prin intermediul componentei inovative transmisa de la factorul forta de munca catre factorul capital fix.

Din acest punct de vedere, situatia capitalului uman în România pare a se fi îmbunatatit în ultimii ani, dupa cum arata datele din Tabelul 10.2.4., daca ne referim în primul rând la învatamântul secundar (gimnazial) si la cel superior. La acest lucru, am putea adauga si îmbunatatirea nivelului managerial al fortei de munca, factori care ar conduce la concluzia ca, din perspectiva resurselor umane, convergenta ar putea avea loc în viitorul apropiat. Nu putem însa sa nu mentionam nivelul relativ scazut de la care România a plecat în acest domeniu, prin comparatie cu alte state candidate (Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia), punct initial care impieteaza asupra perioadei de convergenta.

TABEL 10.2.4. Evolutia situatiei educationale în România, 1994-2000

 

1994/1995

1995/1996

1996/1997

1997/1998

1998/1999

1999/2000

Populatia scolara

4594513

4703277

4688311

4643351

4631164

4578383

Învatamânt primar si gimnazial

2532169

2541945

2546231

2559766

2556930

 

 

Gimnazial

1181034

1149994

1140923

1186687

1272423

 

Învatamânt liceal

757673

787211

792788

765903

718017

 

Studenti

Total

255162

336141

354488

360590

407720

452621

 

Învatamânt zi

222330

273211

296143

306513

351465

387769

 

Seral

14896

11992

8832

5831

3813

3281

 

Fara frecventa

17936

50938

49513

48246

52442

51625

 

Învatamânt deschis la distanta

0

0

0

0

0

9946

Personal didactic

Total

296355

306166

313255

309306

311570

301416

 

Învatamânt superior

20452

22611

23477

24427

26013

 

Institutii de învatamânt superior (numar)

63

95

102

106

111

121

Facultati (numar)

262

437

485

516

556

632

Sursa: Anuare statistice CNS, INS 1999-2000.

 

 

Este prezent efectul Balassa-Samuelson în economia României?

Efectul Balassa-Samuelson este derivat din comportamentul observat în cadrul unei economii deschise, care prin dimensiunile sale nu poate influenta preturile pe pietele internationale. El se bazeaza pe respectarea câtorva ipoteze verificate empiric în majoritatea economiilor lumii:

-         Productivitatea în sectoarele producatoare de bunuri comercializabile extern (“tradable”) creste într-un ritm accelerat fata de cea înregistrata în sectoarele nedeschise (în general, servicii – “non-tradable”);

-         Decalajul între productivitatile acestor doua grupari mari sectoriale este mai mare în cazul economiilor care au venituri mai mari pe locuitor;

-         Salariile tind sa se alinieze în cadrul aceleiasi economii, indiferent de decalajul de productivitate.

Urmare a acestor ipoteze de lucru, provenite din teoriile de crestere si din teoremele de egalizare a preturilor factorilor de productie, mecanismul care genereaza efectul Balassa-Samuelson este urmatorul: cresterea de productivitate din sectorul comercializabil extern (în mare, industria prelucratoare, principalul furnizor de exporturi) permite cresteri salariale reale în aceste sectoare, care sunt în linie cu sporul de productivitate. Cum puterea de negociere a salariatilor este mai mare în sectoarele de utilitati publice (de regula necomercializabile extern), salariile din economia respectiva vor tinde sa se alinieze la nivelul celor din industriile eficiente, care au crescut în mod natural. Acest lucru va presupune costuri comparativ mai mari pentru sectorul serviciilor, care nu vor putea fi acoperite decât prin cresteri de preturi mai mari, ce vor greva asupra consumatorilor. Consecinta este o crestere a preturilor de consum în sectoarele cu produse necomercializabile extern situata peste cresterile de preturi din sectoarele deschise comertului international, altfel spus o crestere a preturilor de consum (care sunt formate pe un mix al tuturor sectoarelor economiei) situata peste cea a preturilor productiei industriale. În plus, preturile produselor comercializabile vor tinde permanent sa se alinieze la cele de pe piata internationala, mai ales în situatia reducerii treptate a barierelor comerciale. În final, datorita evolutiei accelerate a inflatiei interne totale fata de cea înregistrata în sectoarele deschise, cursul de schimb, lasat liber, ar tinde sa se aprecieze în termeni reali fata de indicele preturilor de consum (cursul de schimb este legat de evolutia în sectoarele cu produse comercializabile extern, în afara influentelor de natura pur financiara). Efectul final, în cazul realizarii cresterii economice si, implicit, a cresterii de productivitate în economie, este o micsorare a decalajului între cursul de schimb nominal si cursul calculat pe baza puterii de cumparare echivalente. Ceea ce defineste un proces de convergenta nominala, generat automat de instalarea procesului de convergenta reala.

Cercetarile empirice cauta sa evidentieze efectul Balassa-Samuelson prin analiza cursului de schimb real, calculat prin deflatarea cu urmatorii indici de preturi: de consum, ai productiei industriale si indicele costului unitar cu forta de munca. Daca rata de schimb reala calculata pe baza indicelui preturilor de consum are o tendinta de a se aprecia mai puternica decât rata de schimb reala deflatata cu costul fortei de munca sau cu indicele preturilor industriale, atunci mecansimul descris mai sus functioneaza conform teoriei. În Tabelul 10.2.5. sunt prezentate date pentru statele CEFTA, referitoare la cei trei indici de preturi mentionati anterior, asa cum sunt estimati în statisticile nationale.

TABEL 10.2.5. – Indicii preturilor de consum, preturilor productiei industriale si salariului brut în tarile CEFTA 1996-2000

Indicii preturilor de consum

 

 

1995 s100

 

 

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

108.8

123.6

119.9

138.8

109.9

105.8

1997

d.n.

117.3

141.9

134.8

293.6

118.3

111.9

1998

3046.4

130.6

167.1

154.1

562.6

128.5

116.3

1999

3124.8

133.4

183.9

165.3

820.3

136.4

128.6

2000

3447.1

138.6

201.9

182

1194.9

148.5

144

Indicii preturilor productiei industriale

 

1995 s100

 

 

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

104.8

121.8

112.4

149.9

106.8

104.1

1997

3772.3

109.9

146.6

126.1

378.8

113.3

108.8

1998

3474.3

111.7

165.0

132.2

504.6

117.5

112.4

1999

3151.2

108.2

182.1

138.0

649.9

116.9

109.0

2000

3333.9

113.8

216.0

147.8

908.5

124.2

119.1

Indicii salariului nominal brut

 

 

1995 s100

 

 

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

118.4

120.4

127.0

154.5

115.3

113.3

1997

2267.1

130.8

147.2

155.1

305.8

128.8

128.1

1998

3248.8

143.1

174.2

179.4

478.2

141.2

140.4

1999

3563.9

155.0

202.2

201.8

696.7

154.7

150.6

2000

4219.6

165.1

229.5

227.9

1029.8

171.1

160.3

Sursa: Buletine trimestriale CESTAT 1999-2000, INS. d.n. – date nedisponibile.

Din datele de mai sus, se poate aprecia în mod ferm ca efectul Balassa-Samuelson a început sa fie prezent înca din anul 1996 în state precum Ungaria, Republica Ceha, Polonia, Slovacia sau Slovenia. Indicii preturilor de consum, precum si cei ai salariilor brute nominale au evoluat mai dinamic decât indicii preturilor productiei industriale (purtatori ai influentei directe a preturilor mondiale si a diferentialului de productivitate intern-extern) corespunzatori acelorasi state. Pentru România, dar si pentru multe dintre celelalte tari care aspira la integrare (Bulgaria, Letonia, Lituania – vezi Dobrinsky (2001)), datele apar ca fiind destul de putin elocvente, fenomenul fiind evidentiat doar în ultimii trei-patru ani. Acest fapt poate fi explicat prin întârzierea procesului de restructurare în economia României, dar si prin politica de curs de schimb flotant care ne diferentiaza de majoritatea celorlalte state candidate. Pentru a verifica suplimentar instalarea efectului Balassa în economia noastra, am considerat doar datele pe ultimii ani, considerând ca dupa 1998 s-a intrat într-o faza reala de liberalizare si deschidere (care s-a suprapus peste al doilea val de recesiune, din nefericire, împiedicând demararea procesului de convergenta reala). Datele testate sunt cele legate de indicele preturilor productiei industriale si cel al preturilor de consum, de cursul de schimb si de evolutia salariilor medii sectoriale. Ele sunt prezentate în Tabelul 10.2.6.

TABEL 10.2.6. – Indicatori de preturi (productie, consum, salarii, curs de schimb) în sectoarele economiei României (1997-2000)

Indicator/An

 

1997

1998

1999

2000

Indicii preturilor productiei industriale

Total

209,7

119,8

162,8

147,9

% decembrie fata de decembrie an anterior

Industrie Extractiva

376,5

98,2

201,9

144,2

 

Industrie Prelucratoare

258,7

124,3

158,9

148,9

 

Alimentara si bauturi

185,8

123,7

142,7

153,5

 

Textila si produse textile

199,6

129,3

147,2

148,4

 

Confectionarea articolelor de imbracaminte

233,0

200,9

127,1

122,0

 

Pielarie si incaltaminte

227,0

129,2

123,4

140,0

 

Prelucrarea titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari

168,5

85,5

233,2

166,6

 

Chimie si fibre sintetice si artificiale

177,9

112,8

163,6

152,7

 

Prelucrarea cauciucului si a maselor plastice

202,0

116,5

166,6

142,2

 

Metalurgie

202,0

114,7

173,1

151,7

 

Masini si echipamente

191,5

143,1

151,5

144,1

 

Masini si aparate electrice

298,5

128,7

157,1

149,7

 

Mijloace de transport rutier

187,0

133,1

160,5

152,7

 

Energie electrica si termica, gaze si apa

336,7

113,4

160,2

145,6

Indicii preturilor de consum

Total

251,4

140,6

154,8

140,7

%decembrie fata de decembrie an anterior

Marfuri alimentare

245,6

126,5

136,7

145,8

 

Marfuri nealimentare

242,6

146,8

160,2

137,5

 

Servicii

303,9

168,2

194,7

137,1

Variatia cursului de schimb mediu

213,2

132,3

170,9

142,3

(decembrie fata de decembrie an anterior)

 

 

 

 

Variatia anuala a salariului net

Total

198,1

157,9

142,0

137,7

media anuala

Industrie Extractiva

200,2

172,2

140,8

161,8

pentru anul 2000 decembrie la decembrie

Industrie Prelucratoare

194,5

153,9

143,5

125,9

 

Alimentara si bauturi

186,6

149,2

140,2

114,5

 

Textila si produse textile

190,0

164,1

148,3

118,3

 

Confectionarea articolelor de imbracaminte

215,1

146,2

145,5

 

 

Pielarie si incaltaminte

191,2

154,6

141,6

119,6

 

Prelucrarea titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari

217,7

167,6

131,9

138,8

 

Chimie si fibre sintetice si artificiale

201,6

160,4

144,2

140,6

 

Prelucrarea cauciucului si a maselor plastice

191,0

151,6

144,2

120,9

 

Metalurgie

192,3

160,2

140,8

147,5

 

Masini si echipamente

184,7

163,6

145,5

138,1

 

Masini si aparate electrice

191,9

162,6

150,0

137,0

 

Mijloace de transport rutier

194,0

163,3

158,1

138,8

 

Energie electrica si termica, gaze si apa

223,8

173,9

130,6

179,0

Sursa: Calcule proprii dupa datele din Buletine Statistice INS

Concluzia certa este ca, în ultimii ani (mai exact, începând cu anul 1999), pe fondul unui proces de restructurare reala si ca urmare a deschiderii treptate a economiei, efectul Balassa-Samuelson a început sa se manifeste si în economia României.

Nivelul consumului guvernamental

Este relativ dificil de stabilit impactul exact pe care acest indicator macroeconomic îl poate avea asupra cresterii economice. Datele pentru tarile membre CEFTA sunt prezentate în Tabelul 10.2.7., iar din evolutia ponderii în PIB a consumului public (guvernamental) nu rezulta concluzii certe.

Tabel 10.2.7. Ponderea consumului guvernamental în PIB în tarile CEFTA, 1996-2000

Ponderea consumului public în PIB  - %

 

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

20.57

23.13

17.36

13.45

21.22

22.95

1997

d.n.

20.60

23.00

17.00

12.80

21.47

22.36

1998

15.54

19.68

22.93

16.38

15.10

21.20

22.16

1999

16.35

20.31

22.84

16.49

15.05

21.15

19.97

2000

18.21

20.27

22.01

16.38

16.37

21.75

19.53

Sursa: Buletine Trimestriale Statistice CESTAT 1999-2000; INS; calcule proprii. d.n. – date nedisponibile.

Astfel, doua din statele care prezinta ponderi nu foarte diferentiate, Polonia si România, au avut în perioada 1996-2000 performante economice diferite, Polonia fiind probabil statul cu cel mai înalt ritm mediu de crestere, iar România situându-se, alaturi de Bulgaria, printre tarile ramase în urma în cursa convergentei.

Teoria acorda statelor care au un nivel redus al consumului public sanse mai mari de dezvoltare economica în ritm accelerat. Aceasta prezumptie pare a fi legata de posibilitatea de a transfera o parte a produsului brut catre formarea bruta de capital, ridicând problema daca nu cumva relatia directa între cresterea ratei acumularii (sau economisirii, alternativ) si rata de crestere economica reprezinta explicatia corelatiei inverse dintre cresterea economica si ponderea consumului guvernamental în PIB, ceea ce ar face ca introducerea celor doua ponderi într-o ecuatie comportamentala a cresterii sa fie o sursa de autocorelare a erorilor.

O alta incertitudine este introdusa de relatia între ponderea consumului guvernamental în PIB si ponderea cheltuielilor bugetare în PIB. Statele care au un exercitiu fiscal mai bun decât altele, exprimat prin niveluri mai înalte ale ponderilor veniturilor si cheltuielilor bugetare în PIB, îsi vor permite sa mareasca în mod corespunzator consumul public, fara sa afecteze echilibrele macroeconomice în aceeasi masura cu statele în care colectarea veniturilor bugetare este deficitara, cum este cazul României. Mai mult decât atât, în cazul în care veniturile bugetare sunt relativ însemnate ca pondere în produsul intern brut, exista posibilitatea ca o injectie de consum public sa poata avea efecte benefice de tip keynesian pe perioade scurte de timp.

Gradul de deschidere al economiei

Ponderea mai mare a exporturilor si importurilor în produsul intern brut al unui stat – altfel spus, un grad de deschidere mai mare a economiei respective – ofera premise cresterii economice sustenabile si accelerate, prin faptul ca permite accesul pe piata interna a progresului tehnic si know-how-ului care însoteste în mod curent produsele comercializabile importate si cere o calitate superioara produselor exportate. Statele candidate care au avut înca de la momentul initial al tranzitiei o deschidere mai mare au fost avantajate de nivelul competitiv ridicat al produselor lor comercializabile si de posibilitatea unei asimilari mai rapide a preturilor mondiale în sistemul de preturi national, facilitând astfel atât fenomenul de convergenta nominala, cât si pe cel de convergenta reala. În Tabelul 10.2.8. sunt prezentate aceste ponderi ale comertului exterior în PIB pentru statele CEFTA.

Tabel 10.2.8. Gradul de deschidere al economiilor statelor CEFTA 1996-2000

Ponderea în PIB a comertului exterior total (exporturi plus importuri)  - %

An/tara

BG

CZ

HU

PL

RO

SI

SK

1996

d.n.

112.13

78.80

50.44

64.71

112.11

128.05

1997

d.n.

119.81

90.96

55.65

65.42

115.41

131.72

1998

98.95

118.57

103.34

61.56

55.02

114.79

133.36

1999

96.04

123.17

108.48

58.64

62.44

109.46

128.42

2000

122.53

146.62

129.20

69.25

73.93

121.80

149.56

Sursa: Buletine Trimestriale Statistice CESTAT1999-2000; INS; d.n. – date nedisponibile.

Exista o particularitate intrinseca a statelor de dimensiuni mai mari (din punct de vedere teritorial sau al populatiei) de a fi mai putin deschise decât celelalte tari în raport cu piata internationala (cazurile Poloniei sau României, între statele candidate). Acest fenomen împiedica cuantificarea exacta si unica a impactului acestui indicator asupra ratei de crestere economica. Totusi, relatia directa între cresterea gradului de deschidere si accelerarea ratei de crestere economica nu poate fi combatuta prin analize empirice, iar evolutia prezentata în Tabelul 10.2.8. demonstreaza ca economia României a avut de surmontat un handicap suplimentar în perioada de declin 1996-1999, pe parcursul careia gradul de deschidere a stagnat (chiar s-a situat într-un declin usor), prin comparatie cu evolutia sa în celelalte state aflate în cursa integrarii europene si în procesul de convergenta catre niveluri ale PIB mai apropiate de media Uniunii Europene.

Alti indicatori ai convergentei reale

Conform majoritatii studiilor empirice legate de procesul de convergenta reala, calitatea institutionala constituie un factor de influenta prioritar în determinarea accelerarii cresterii economice. Existenta unui mediu de afaceri concurential si bine structurat, care sa fie catalizat de o functionare eficienta a statului în sensul corectarii unor imperfectiuni potentiale ale pietei, va impulsiona cresterea economica, va consolida procesul de restructurare economica si va permite atingerea mai rapida a convergentei, prin alinierea structurilor economice (cvasi-similaritatea structurala este una dintre conditiile convergentei). Obiectivele descrise mai sus nu pot fi atinse în lipsa unui sistem financiar-bancar matur si functionând dupa principiile pietei concurentiale, fara bariere multiple în calea transferurilor de capital si dispunând de instrumentele financiare existente pe pietele de capital dezvoltate. De asemenea, ele presupun existenta unui sistem legislativ închegat, bazat pe delimitarea clara a drepturilor de proprietate.

Consistenta institutionala are avantajul suplimentar de a face economia atractiva pentru capitalul strain (creând fluxuri de investitii straine catre economia respectiva), ceea ce – pe termen lung – va creste atât rata investitionala, în mod direct, cât si calitatea stocului de factori de productie, transformându-se în factor de crestere al productivitatii totale, implicit în premise de crestere economica sustinuta.

Legatura dintre convergenta reala si cea nominala este dependenta de evolutia cursului de schimb real. Nu se poate concepe convergenta nominala si reala fara o apreciere în termeni reali a cursului de schimb, care sa permita o reducere treptata a decalajului între expresia nominala a produsului intern brut pe locuitor si cea calculata pe baza puterii de cumparare. De cele mai multe ori însa, constrângeri pe partea economiei reale conduc la imposibilitatea impunerii unei politici de apreciere reala a cursului de schimb, ceea ce alimenteaza cercul vicios al cresterii economice mediocre. Deficitele macroeconomice, de multe ori duble (bugetar si de cont curent), daca nu pot fi finantate prin influxuri de capital strain “natural” (ISD sau alte transferuri pe termen lung), vor necesita politici de depreciere reala destinate diminuarii macar a deficitului de cont curent. Acesta a fost cazul României pe toata perioada tranzitiei (cu mici momente de relaxare), iar solutia pentru a scapa de constrângerea externa pe termen scurt si mediu nu poate fi decât accelerarea procesului de privatizare si atragerea de investitii straine (Lazea, 2001). Ca urmare, apare din nou drept imperativa realizarea consolidarii institutionale, reducerea drastica a procesului inflationist si coroborarea politicilor macro în sensul cresterii credibilitatii externe si interne, pentru a putea spera ca România sa intre în fine pe calea sigura a convergentei reale.


3. Convergenta institutionala sau alinierea la standarde

 

3.1. De ce, cum si când în Uniunea Europeana?

De mai bine de un deceniu eforturile de reînnodare a destinului european al României, desi caracterizate de continuitate, au avut fluctuatii accentuate de la o etapa la alta, sugerând o atitudine ezitanta în raport cu obiectivele pregatirii pentru aderarea la Uniunea Europeana. Procentele de 85% – 90% prin care populatia si-a exprimat aprobarea pentru aderarea la Uniunea Europeana au confirmat statutul de “ignoranti” ai integrarii europene nu numai la nivelul cetatenilor obisnuiti, dar si în sectoare ale societatii care ar fi trebuit sa joace un rol activ în clarificarea raspunsurilor la întrebari fundamentale: de ce, cum si când trebuie sa devina România stat membru al Uniunii Europene?, lipsind de  directie si sens eforturi trecute si prezente care nu sunt de neglijat.

În general, autoritatile au pierdut initiativa si controlul campaniei de comunicare în favoarea euro-scepticilor locali. Datorita, am putea spune, obsesiei nationale de a îmbunatati imaginea României în exterior, practic, cu exceptia unor parti ale administratiei, necesitatea, obiectivele si consecintele aderarii la Uniunea Europeana nu au constituit elemente de un interes real pentru largi paturi ale societatii românesti. Totusi, s-a facut  referire la sacrificiile pe termen scurt, mediu si lung pe care le vor face românii atât în perioada de pre-aderare, cât si dupa aderarea la Uniunea Europeana. Dualitatea perioadei analizate, adica de pre-aderare la Uniunea Europeana si care se suprapune în mod esential cu perioada tranzitiei la o societate democratica si o economie functionala de piata a fost “uitata”, ignorând faptul ca tranzitia, cu toate implicatiile sale, este un proces obiectiv, independent de optiunea pentru aderare.

De aici si ideea, de altfel preluata dintr-un alt context geografic si istoric, ca mai întâi este necesara dezvoltarea si apoi integrarea. Istoria ultimilor zece ani ne-a aratat ca acestea sunt tinte greu de atins. De aceea mai multa atentie acordata pregatirilor pentru aderarea la Uniunea Europeana ar fi fost sansa procurarii resurselor pentru dezvoltare, adica dezvoltarea (de tip „catch-up”) prin integrare.

 

Criteriile de aderare stabilite la Copenhaga (1993) si Madrid (1995) în cadrul reuniunilor Consiliului European indica clar “integrarea” obiectivelor tranzitiei cu cele ale aderarii. Astfel, o societate democratica, un stat de drept si respectarea drepturilor omului sunt atât cerinte ale criteriului politic de aderare, cât si obiective ale tranzitiei. O economie de piata functionala si capabila sa faca fata presiunilor concurentiale este, de asemenea, un obiectiv comun celor doua procese, cum de altfel o administratie performanta (care sa nu produca legi incoerente si sa nu creeze haos legislativ) are acelasi caracter bivalent. Armonizarea legislatiei autohtone cu cea comunitara si crearea capacitatii de a aplica acest acquis este o prelungire a procesului de reforma economica si administrativa, rezultând o abordare mai rafinata în promovarea cresterii competitivitatii economice si, implicit, în îmbunatatirea accesului pe pietele externe, cu conditia identificarii avantajelor competitive ale României. Altfel spus, cele doua procese nu reprezinta alternative în procesul de dezvoltare politica, economica si sociala, obiectivul generic al aderarii la Uniunea Europeana integrând organic obiectivele tranzitiei si prin aceasta probându-si caracterul larg cuprinzator.

În realitate, din cauza constrângerilor financiare pe termen scurt, guvernele succesive de dupa 1990 au promovat primordialitatea relatiilor cu institutiile financiare internationale, ceea ce, combinat cu incapacitatea administrativa de planificare strategica au lipsit de obiective si orizonturi clare pe termen mediu si lung procesul de reforma si dezvoltare economica din România. Relatiile cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International au fost de natura contractuala, nedepasind abordarile pe termen scurt. În schimb, la doi ani dupa intrarea în functiune a Acordului de Asociere, Uniunea Europeana a oferit un parteneriat pe termen scurt, mediu si lung, cu obiective si prioritati clare.

Totusi, nu este mai putin adevarat ca în aceasta perioada, România a facut eforturi serioase, chiar daca nu suficient de coerente si profunde, pe directia pregatirii pentru aderare. Ele tin mai ales de finantarea deficitului balantei comerciale înregistrat în relatiile cu statele membre ale Uniunii Europene în mod constant de-a lungul perioadei acoperite de Acordul de Asociere  la Uniunea Europeana. Acelasi lucru îl putem mentiona si în cazul deficitului bugetar, în conditiile în care componenta de constructie institutionala, parte esentiala în programul agreat cu Uniunea Europeana, a solicitat tot mai importante resurse de la an la an.

Au existat opinii chiar printre liderii politici ai Uniunii Europene potrivit carora standardele aderarii au fost plasate mult prea sus pentru statele din Europa Centrala si de Est, creând pericolul prelungirii dincolo de limite realiste a perioadei de pre-aderare si accentuând astfel dependenta culturala de un sistem de dezvoltare bazat pe asistenta comunitara. Interesele de natura geo-politica si geo-strategica ale Uniunii Europene impun si ele o întindere decenta a perioadei de pre-aderare.

 

În ultima vreme, exista destule opinii printre aceiasi politicieni care ar viza mai degraba amânarea primului val de la aderarea la Uniunea Europeana, pornind de la faptul ca marea majoritate a statelor asociate din primul val nu sunt totusi pregatite pentru aderare, precum si de la faptul ca Uniunea Europeana nu este ea însasi pregatita, nici institutional si nici financiar, sa-i primeasca pe toti cei „nominalizati” în raportul Comisiei Europene pentru a adera în 2004, fapte ce reprezinta evidente greu de contestat.

Ne-am putea imagina si un posibil scenariu referitor la cum va arata procesul extinderii Uniunii Europene dupa aderarea unui prim val: comisarul pentru extindere primeste alte însarcinari, problemele largirii fiind tratate în continuare la nivelul unui sef de unitate din cadrul Comisiei Europene, Directia Generala Largire urmând a fi dislocata si ea. Importanta relativa a procesului se diminueaza considerabil nu doar la nivelul administratiilor aflate de cele doua parti ale baricadei, dar si la nivelul mass-media si al opiniei publice. Nu numai ca va scadea presiunea externa asupra unei administratii nationale obisnuita sa-si  contabilizeze cele mai bune performante atunci când primeste „socuri” externe, dar exista sanse sa ne aliniem tot mai mult la realitatile Europei de Sud si Sud-Est, unde de altfel ni s-a si sugerat ca ne-ar fi locul prin Pactul de Stabilitate pentru zona amintita. Si atunci ar fi interesant de auzit ce vor spune cei care astazi formeaza corul national al euro-scepticilor si care cred ca nici în 2004, dar nici în 2007 România nu va fi pregatita sa adere la Uniunea Europeana, fara macar a putea invoca analize cât de cât serioase în acest sens. Putem pierde cel mai important tren al istoriei viitorilor o suta de ani? si la 1859 si la 1918, oamenii politici autohtoni au fost capabili sa explice nu doar  administratiei si poporului, dar si partenerilor din strainatate ca uneori unu si cu unu nu fac doi.

În anul 2000, România a început negocierile de aderare, va beneficia anual de o asistenta comunitara de cinci ori mai mare decât în trecut, are o strategie de reforma economica pe termen mediu si va trebui sa intre în faza decisiva a reformei administratiei publice. Asistenta comunitara s-ar putea dubla imediat dupa aderarea unor state asociate din primul val (în cazul în care ar exista mai multe valuri de aderare), care vor beneficia, în noua calitate de stat membru, de sprijin prin fondurile structurale, creând, pe de alta parte, noi disponibilitati de finantare, prin redistribuire, pentru statele asociate aflate înca în negocieri.

Va proba România capacitatea de a absorbi toate aceste fonduri dupa regulile europene? Va reusi România sa-si identifice în detaliu si sa-si prezerve interesul national pe parcursul negocierilor? Iata marile provocari cu care se vor confrunta în anii ce vin clasa politica si administratia nationala. Drept urmare, ne vom referi, în subcapitolele urmatoare, la situatia curenta a stadiului negocierilor dintre România si Uniunea Europeana privind aderarea tarii noastre, precum si la situatia asistentei externe acordate României corelata cu analizarea capacitatii de absorbtie a programelor si fondurilor respective.

Negocierile si aderarea nu sunt un joc cu suma nula. Simplificând, exercitiul negocierilor este un joc strategic, cu o functie obiectiv complexa în care pornim de la premisa ca avantajele pe care le dobândeste România sau alt stat asociat prin  intrarea în Piata Interna, nu se transforma automat în pierderi pentru celelalte state membre. Un astfel de joc care are la baza avantajele competitive ale natiunilor este unul din care fiecare câstiga ceva. Jocurile tactice sectoriale trebuie reglate în asa fel încât jucatorul, România în cazul de fata, sa câstige în domeniile în care si-a identificat avantaje competitive, cedând uneori în celelalte domenii.

Daca am pleca de la unele puncte de vedere exprimate de politicienii europeni, viitoarea Uniune, formata din 27 de state membre, ar putea fi una stratificata în cercuri concentrice, generate de diversitatea economica si culturala a acestora. Nucleul dur îl va constitui Uniunea Economica si Monetara, România putându-se plasa la momentul aderarii pe cercul exterior al statelor membre, incluse pe baza negocierii unor importante derogari, în raport cu criteriile de aderare. Astfel, România va beneficia nu numai de fonduri intra-comunitare de câteva ori mai mari decât cele de pâna la momentul aderarii, dar si de sinergia sistemului din care va face parte si de sansa de a fi parte la deciziile politice ce se vor lua la nivelul institutiilor comunitare. Statutul de tara membra a Uniunii Europene va putea reprezenta garantia necesara pentru atragerea si valorificarea investitiilor straine, care ar putea juca un rol important în ajustarea structurala a economiei românesti.

Deocamdata, administratia nationala a fost luata pe nepregatite de aceasta varianta, generând pentru prima data o teama reala fata de momentul aderarii. Una din cauze consta în faptul ca se exacerbeaza importanta criteriului economic, acesta si adesea întregul set de criterii de aderare fiind substituiti, în întelegerea multora, cu performanta economica (crestere economica, PIB pe locuitor, etc.). Astfel, devine imposibila o analiza realista referitoare la ponderea criteriului economic în balanta resurselor angajate în acest proces. Atingerea criteriilor de convergenta economica si complementaritatea structurala necesita, orice scenarii am lua în calcul, perioade exagerate de pre-aderare (între 15 si 25 de ani). In schimb, concentrarea vointei politice si a resurselor pe crearea unei administratii moderne ar permite îndeplinirea în buna masura a criteriului al treilea (capacitatea de a transpune si implementa acquis-ul comunitar) într-o perioada de timp rezonabila, probabil pâna în 2005. Totodata, greu ne putem imagina o economie de piata functionala, capabila sa faca fata presiunilor concurentiale fara o administratie performanta care sa produca o legislatie coerenta si sa supravegheze  aplicarea acesteia.

 

3. 2. Analiza asistentei economice externe acordate României

Pozitia relativa a României în cadrul asistentei pentru pre-aderare (Uniunea Europeana + institutiile financiare internationale)

Pentru perioada analizata, României i-a revenit 9,46% din totalul asistentei acordate zonei, fata de 35,21% cât i-a revenit Poloniei, 14,62% - Ungariei si 4,6% - Bulgariei. Din totalul asistentei nerambursabile, României i-a revenit în aceeasi perioada doar 4,7%, fata de 45,05%, cât i-a revenit Poloniei, 4,23% - Ungariei, 3,67% - Albaniei si 3,08% Bulgariei.

Având în vedere ca populatia României reprezinta mai mult decât dublul oricareia dintre celelalte tari, cu exceptia Poloniei, asistenta nerambursabila pe locuitor ofera, ca indicator de analiza, o situatie si mai dramatica (52 Euro/cap de locuitor pentru perioada analizata).

Elemente interesante sunt relevate si de analiza pozitiei României în contextul ajutorului oferit de diferiti donatori din grupul avut în vedere. Astfel, în ceea ce priveste asistenta nerambursabila, cel mai important donator al zonei este Uniunea Europeana, prin programul Phare. Datele disponibile acopera perioada 1990-1999, si ele indica o proportie de 16,1% care revine României din totalul fondurilor alocate, la o proportie a populatiei sale în zona de 21,5%, în timp ce Ungariei i-au revenit 15,2% din fondurile Phare, la o pondere a populatiei de numai 9,8%, iar Bulgariei  12% din fonduri, fata de o pondere a populatiei de 8%.

Semnificativa este si pozitia relativa a României, raportata la aceeasi perioada, în functie de tipul de asistenta acordata. Intr-adevar, daca media proportiei finantarii de investitii din asistenta totala (rambursabila si nerambursabila) în zona este de 16,72%, în cazul României aceasta proportie se ridica la 57,91%. La aceasta se adauga si faptul ca, în termeni procentuali, asistenta tehnica sectoriala a fost de 70 de ori mai scazuta în cazul României fata de media zonei, iar programele de formare profesionala, tot în termeni procentuali au reprezentat de patru ori mai putin.

În aceste conditii, comparatiile în termeni absoluti ar deveni ridicole. Aceste cifre reliefeaza în mod clar o directionare diferita a asistentei externe, confirmând decalajul pe calea reformei dintre România si majoritatea tarilor din zona.

Corelat cu datele precedente, relevanta este si situatia sprijinului oferit prin programe de asistenta inter-guvernamentale pentru promovarea investitiilor (asistenta tehnica, programe de extindere pe anumite piete, training in marketing, etc.). Daca media zonei este de circa 4% din totalul asistentei acordate, în cazul României aceasta se reduce la numai 0,8%. Se contureaza astfel înca una din cauzele pentru care volumul investitiilor productive, în general, si cel al investitiilor straine directe, în special, este asa de redus în cazul României.

În cadrul alocarilor Phare multianuale, pentru perioada 1995-1999, României i-au fost alocate 550 milioane Euro, ceea ce înseamna circa 24 Euro/cap de locuitor, reprezentând valoarea cea mai scazuta a acestui indicator între cele 13 state beneficiare. Dezagregarea asistentei Phare acordate României, dupa destinatie, poate fi urmarita în Figura 10.1.

 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


România este, totodata, singurul stat asociat la Uniunea Europeana care nu  a participat la programele de cooperare transfrontaliera CBC-Phare-Interreg, neavând granite comune cu vreunul dintre statele membre ale Uniunii Europene.

În mod logic se pune întrebarea: de ce România are o situatie defavorabila legata de pozitia ei relativa în zona privitor la fondurile alocate prin programele de asistenta G-24? Explicatia uzuala, legata de lipsa unei capacitati de absorbtie adecvate a fondurilor, nu este nici pe departe acoperitoare. Mai mult, ea este contrazisa în mod clar de indicatorul ratei de contractare a fondurilor Phare, în cazul caruia România s-a aflat permanent în primul pluton, cu rate care au depasit uneori 70%.

Ce-i drept, obtinerea acestor cote înalte ale ratei de contractare s-a datorat si structurii programelor de asistenta, care în primii ani a fost dominata de programe de ajutor umanitar si de urgenta.

De aceea, probabil ca o alta componenta a explicatiei privind nivelul redus al alocarilor pentru România trebuie câutata în zona intereselor economice si politice ale donatorilor, inclusiv a perceptiei acestora asupra obiectivelor si modului cum evolueaza procesul de reforma într-o tara, a carei imagine mai este înca dominata de problema copiilor handicapati, de amintirea invaziilor minerilor în Bucuresti, combinata cu rezultatele modeste ale actiunilor de lobby si interesul economic nerelevant al donatorilor fata de România.

Din pacate si o serie de alti factori perturbatori au impietat buna derulare a proiectelor, printre ei putând mentiona:

 

a.       Necorelarea programarii implementarii proiectelor cu calendarul adoptarii de catre Parlament sau Guvern a reglementarilor legale anticipate cu donatorul ca o preconditie la derularea proiectelor cu continut preponderent de reforma institutionala si economica (e.g. votarea de catre Parlament a Legii Cadastrului, a Legii Mediului; adoptarea de catre Guvern a hotarârilor privind restructurarea ROMCEREAL si înfiintarea Fundatiei pentru gestionarea fondului Postprivatizare);

b.      Conferirea de catre institutiile beneficiare a unui rol marginal proiectelor de asistenta în contextul preocuparilor lor generale privind programul de reforma, acestea nefiind suficient preocupate de "institutionalizarea" lor, respectiv integrarea acestora în procesul de reforma ca atare. In multe cazuri, unitatile de coordonare din ministere si alte institutii beneficiare au personal redus ca numar si insuficient calificat, uneori chiar si in ceea ce priveste cunostintele de limbi straine;

c.       Schimbarea procedurilor Phare, la care se adauga si schimbarea prea frecventa a responsabililor de sectoare din cadrul Comisiei Europene, ceea ce a condus la mari întârzieri în aprobarea programelor de lucru;

d.      Insuficienta cunoastere a mecanismelor si procedurilor Phare de catre reprezentantii institutiilor beneficiare;

e.       Lipsa de exigenta din partea beneficiarilor, atât în procesul de selectare a consultantilor straini, cât si la avizarea rezultatelor muncii lor;

f.        Insuficienta transparenta în aplicarea procedurilor si utilizarea fondurilor;

g.       Flexibilitatea redusa manifestata de serviciile Phare fata de conditiile în continua schimbare ale implementarii proiectelor, datorate evolutiilor rapide si nu întotdeauna previzibile în planul reformei din perioada de tranzitie;

h.       Neutilizarea fondurilor alocate conform calendarului stabilit prin Memorandumurile de Finantare

 

i.         Necorelarea cadrului legislativ intern, aferent derularii programelor de asistenta cu obiectivele acesteia, felul în care unii functionari din ministere interpreteaza aceste reglementari, blocând adesea derularea programelor. Insusi cadrul legislativ existent a fost creat în multe cazuri pe baze ad-hoc, impunându-se perfectionari ulterioare. Situatia se datoreaza atât pozitiei refractare a unor institutii românesti, cât si atitudinii unora dintre donatori.

Unul dintre cei mai importanti indicatori sintetici legati de utilizarea asistentei externe pentru sprijinirea procesului de reforma este capacitatea de absorbtie a României, care este data de o combinatie de factori:

a.       existenta unui cadru institutional si legislativ adecvat (capacitatea de planificare strategica, sistemul bancar, rata inflatiei, cursul de schimb, reglementarile privind regimul de taxe si impozite), si capacitatea lui de a favoriza utilizarea mai rapida a acestor fonduri;

b.      institutionalizarea proiectelor de asistenta pentru asigurarea convergentei (integrarii) lor cu strategia nationala de reforma economica si sociala;

c.       capacitatea de negociere a beneficiarului;

d.      birocratia (procedurile) donatorului/beneficiarului;

e.       gradul relativ de coordonare;

f.        managementul asistentei (calitatea si cantitatea resurselor umane implicate, capacitatea de realocare operativa a fondurilor, dotarea cu echipamente);

g.       gradul de acceptare a unui cost intern al asistentei (prevederea în bugetul statului a cheltuielilor de gestionare si de cofinantare) etc.

Combinarea tuturor acestor factori pentru a obtine o crestere cantitativa si calitativa a procesului de absorbtie a fondurilor a fost, trebuie sa recunoastem, un exercitiu dificil pentru România perioadei de tranzitie.

Ceea ce ar mai fi de adaugat este si faptul ca marile neîmpliniri ale perioadei de tranzitie parcurse, nu pot fi puse în seama programelor de asistenta externa întrucât, cruciale, dupa noi, sunt vointa politica si capacitatea institutionala la nivelul beneficiarului.

Structura asistentei. În perioada analizata, structura asistentei comunitare primite de România  a reflectat în mod consistent modelul destinat tarilor în curs de dezvoltare, fiind caracterizata de predominanta consistenta a ajutoarelor umanitare si de urgenta si a ajutorului pentru dezvoltare în domeniul infrastructurii de baza a economiei. În mod surprinzator, în anul 1996 aprox. 6,11% din asistenta este clasificata ca ajutor alimentar.

În interiorul acestor domenii întâlnim, în continuare, o structura nefavorabila. Astfel, asistenta pentru protectia mediului si securitate nucleara nu reprezinta decât 1,04%. Agricultura este, de asemenea, neglijata, beneficiind de numai 0,73%.

Totodata, sectorul bancar, comertul si turismul n-au obtinut decât 0,55% din aceasta suma, oferind înca o explicatie a neputintei acestor sectoare de a ajuta economia sa reia cresterea economica. Constatam, în acelasi timp, ca asistenta pentru ajustarea structurala s-a blocat la 0,08% din asistenta primita, completând imaginea legata de stagnarea în domeniul reformelor structurale.

Pe acest fond, nu este surprinzator faptul ca infrastructura sociala si serviciile s-au bucurat de doar 3,37 din suma totala, cu sanatatea (0,26%) si reforma administratiei publice (0,55%) în pozitii total inferioare unor sectoare, cum ar fi transporturile (14,35%) si energia (6,78%). In sfârsit, asistenta pentru dezvoltarea societatii civile si a democratiei n-a reprezentat decât 0,13% din total.

Explicatia acestei structuri sectoriale defavorabile accelerarii procesului de reforma consta atât în inexistenta sau neacceptarea de catre donatori a programelor de reforma în sectoarele defavorizate, cât si în încetineala cu care s-au utilizat fondurile alocate acestor sectoare în anii anteriori.

Cu un volum anual care nu a depasit uzual 1% din Produsul Intern Brut al României, asistenta comunitara singura nu a putut produce efecte majore asupra procesului de reforma si dezvoltare economica si sociala. Important este nu atât aspectul cantitativ, ci cel calitativ, asistenta externa jucând adesea rolul de catalizator în lansarea si derularea proceselor asistate.

Programele de asistenta externa derulate în perioada 1990-2000, alaturi de efortul sau propriu, nu au reusit sa plaseze România pe o traiectorie favorabila în procesul de edificare a economiei de piata, de asigurare a stabilitatii macroeconomice si a cresterii economice durabile si, implicit, nici pe calea integrarii europene.

Rapoartele periodice date publicitatii de Comisia Europeana în ultimii trei ani concluzioneaza ca România nu este pregatita sa finalizeze negocierile de aderare într-un viitor previzibil, mentionând situatia economica grava si lipsa de progres în domeniul reformei administratiei publice ca fiind marile handicapuri ale României în raport cu cerintele aderarii la Uniunea Europeana.

S-a încercat sa se integreze pozitiile si directiile de actiune mentionate în documentele de baza pentru relatia cu Uniunea Europeana: Acordul European, Strategia de pre-aderare întarita (relansata la summit-ul de la Luxemburg din decembrie 1997), Parteneriatul de Aderare si Programul National de Aderare a României la Uniunea Europeana. Traducerea în viata a prevederilor acestor elaborate, cel putin în cazul ultimelor doua este serios restrictionata atât din ratiuni care tin de modul în care au fost concepute si lansate, cât din motive legate de capacitatea limitata a României de a identifica si utiliza resursele necesare punerii lor în opera.

Altfel spus, impedimentele sunt atât de natura externa, identificate în relatia cu Uniunea Europeana, cât si interne si care tin de starea actuala economica si administrativa a României. Incercam în continuare sa identificam acesti factori de limitare a prioritatilor si actiunilor prevazute în cele doua programe.

Inconsistenta Comisiei Europene în colerarea obiectivelor programelor de asistenta comunitara cu obiectivele pe termen lung ale procesului de aderare

Propunerile din Agenda 2000 si prevederile Parteneriatului de Aderare au prins administratiile statelor asociate nepregatite pentru ceea ce urma. Parteneriatul de Aderare care este un exelent instrument de monitorizare plaseaza guvernele beneficiare într-o pozitie pasiva, îngradind capacitatea lor de creatie în materie de pregatire pentru aderare. Documentul întareste convingerea ca distinctia dintre “largirea UE” si “aderarea la UE” nu este necesara din punct de vedere comunitar.

O viziune pe termen lung ar fi presupus folosirea asistentei PHARE, de exemplu, în sensul canalizarii înca de la început pe obiectivele pregatirii pentru aderare cu deosebire pentru reforma administratiei publice în tarile candidate pentru ca momentul iulie 1997 (lansarea Agendei 2000) sa gaseasca aceste state în situatia de a reactiona prompt si constructiv la propunerile Comisiei Europene. În realitate asistenta PHARE s-a distribuit dupa principiul “ajutorului pentru dezvoltare” practicat în tarile în dezvoltare. Astfel, România s-a trezit în toamna anului 1997 în situatia de a elabora un program amplu, complex si precis pe termen scurt si mediu de pregatire pentru aderare, având la baza prioritatile din Parteneriatul de Aderare, implicând o administratie în care planificarea pe termen mediu si lung  reprezenta o necunoscuta.

Astfel, desi formal, negocierile, de exemplu, au fost pregatite prin lansarea exercitiului de screening (evaluarea analitica a gradului de armonizare legislativa cu acquis-ul comunitar), pe fond ele au suferit si sufera din cauza deficientelor administratiilor din statele asociate privind capacitatea de planificare strategica (inclusiv bugetul de stat calculat pe obiective si programe, cu alocari multianuale), de monitorizare si evaluare a programelor si proceselor. Tot din aceleasi cauze sunt afectate si capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare, care între timp si-au marit volumul de câteva ori corespunzator perioadei de pre-aderare avansata, cât si capacitatea de constructie institutionala de care depinde modul în care se va aplica acquis-ul comunitar în aceste tari.

Incapacitatea administrativa si profesionala a institutiilor românesti implicate în proces

În România, reforma administratiei publice nu a fost o prioritate. Functionarii publici n-au parcurs un program coerent de formare profesionala si nu exista preocupare la nivelul decidentilor politici pentru lansarea unui program de formare continua. Pe lânga o serie de functionari vechi, tributari înca vechilor mentalitati centraliste, în institutiile publice au fost angajati noi “specialisti”, pe baza de afinitati politice.

                Situarea performantelor administratiei sub standardele cerute de un astfel de proces este sistematic subliniata în rapoartele Comisiei Europene. Cauzele de fond rezida în lipsa de vointa politica pentru implementarea reformei administratiei publice, cu deosebire pe componentele ei legate de selectia, salarizarea, stimulentele, formarea si cariera functionarilor publici. Eterogenitatea sub aspectul profesiunii de baza si calitatea resurselor livrate administratiei publice de sistemul educational national aflat în vadita dificultate în ultimii zece ani continua sa afecteze acest domeniu cheie.

 

            Abordarea sistemica, analiza cost/beneficiu, planificarea strategica etc., instrumente de baza în elaborarea politicilor si evaluarea rezultatelor, implementarii acestora, sunt rara avis  în administratia publica. Este evident ca în plan mai general, una dintre marile erori strategice ale perioadei analizate o constituie ignorarea necesitatii de a investi cu precadere în dezvoltarea resursei umane. Consecintele nefavorabile nu vor fi resimtite în prezent sau pe termen scurt, ci mai ales pe termen lung, inclusiv dupa aderarea la Uniunea Europeana. Este bine sa ne reamintim ca Irlanda, care reprezinta cel mai elocvent exemplu de utilizare eficienta a fondurilor comunitare, a investit direct sau indirect în ultimii 15 ani aprox.65% din aceste fonduri în educarea si dezvoltarea resursei umane.

*

În acest context Programul National de aderare la Uniunea Europeana nu a reusit sa fie, din pacate, decât o juxtapunere de propuneri sectoriale extensive privind reforma economica si armonizarea legislativa, cu serioase necorelari de calendar si dezechilibrat sub aspectul potentialelor resurse financiare necesare pentru a-l implementa. El suferea, de asemenea, în ceea ce priveste metodologia de elaborare si mecanismele de implementare.


4. Analiza documentelor de pozitie ale Romaniei în negocierile cu UE prin prisma convergentei în procesul de pre-aderare.

 

 

4. 1. Introducere

În urma Consiliului European de Helsinki (decembrie 1999) statele membre ale UE au decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. Procesul de negociere în sine a inceput pe 15 februarie 2000. Negocierile se desfasoara în sesiuni bilaterale, între statele membre si fiecare stat candidat. Pentru facilitarea procesului, acquis-ul a fost împartit in 31 de capitole de negocieri.

 

Pentru fiecare dintre aceste capitole, România este asteptata sa propuna pozitia sa oficiala fata de acquis-ul din domeniul respectiv. În general, documentele de pozitie propuse de tara noastra trebuie sa ofere informtii cu privire la gradul de preluare si implementare a acquis-ului, la institutiile care au competenta aplicarii acestuia, la problemele eventuale care exista în aplicarea completa a acquis-ului,  precum si la strategia de depasire a acestor probleme. Documentele de pozitie nu se prezinta toate odata, ci progresiv, esalonat în functie de itinerarul sugerat de catre Comisia Europeana.

 

Etapele de desfasurare a negocierilor pentru fiecare capitol sunt pe rând: propunerea documentelor de pozitie, deschiderea efectiva a negocierilor si in final închiderea provizorie a capitolului respectiv în momentul în care se ajunge la un acord între cele doua parti. De abia dupa închiderea tuturor celor 31 de capitole de negocieri se poate trece la redactarea unui posibil tratat de aderare.

 

Conditiile puse de Uniunea Europeana în cadrul procesului de negociere, exprimate prin intermediul pozitiilor comune, reprezinta o alta fateta a criteriilor de convergenta stabilite în cadrul Consiliului European de la Copenhaga din 1993. Daca cele trei criterii preliminare de convergenta, politic, economic si juridic, la care s-a adaugat cel administrativ în urma Consiliului European de la Madrid (1995), reprezinta vointa politica a UE de a continua procesul de extindere, procesul de negociere se ocupa de detaliile tehnice menite sa asigure convergenta între tarile candidate si statele membre.

 

Prin analiza procesului de negociere al României cu Uniunea Europeana, se poate estima gradul de convergenta sectoriala a tarii noastre. Dat fiind faptul ca documentele de pozitie sunt angajamente tehnice si politice ale României în vederea indeplinirii conditiilor de aderare impuse de UE, o analiza a acestora ne poate oferi o imagine asupra situatiei în care se afla tara noastra în procesul de convergenta.

 

Pâna la ora actuala (decembrie 2001) România a închis provizoriu 9 capitole de negociere si a deschis negocierile la alte 8 capitole (vezi Anexa I). Prin urmare pâna în prezent au  intrat în procesul oficial de negociere 17 de documente de pozitie. Unele din aceste documente au fost revizuite pentru a se conforma pozitiilor comune, iar altele au fost completate de documente complementare, redactate în urma solicitarilor UE.

 

 

4.2. Metodologie, limitari si premize de lucru.

Din punct de vedere al finalitatii procesului de negociere doar in cazul capitolelor închise provizoriu documentele de pozitie reflecta în mod obiectiv corelarea obligatiilor asumate de România în procesul de aderare cu pozitia comuna exprimata de Uniunea Europeana. Totusi analiza în plus a documentelor de pozitie deschise este de asemenea folositoare întrucât acestea reprezinta pozitii oficiale unilaterale din partea tarii noastre provenite din constientizarea problemelor legate de necesitatea adoptarii acquis-ului si respectiv a convergentei cu statele membre UE. Mai mult, prin acceptarea spre deschidere a capitolelor de negociere, Uniunea Europeana arata ca pozitiile exprimate de tara noastra sunt realiste si demne de luat în seama la masa negocierilor. Prin urmare, analiza de fata va lua în considerare documentele de pozitie atât pentru capitolele închise cât si pentru cele deschise pâna în luna decembrie 2001. Documentele care nu au primit înca girul UE, macar sub forma acceptarii spre deschidere nu vor face asadar obiectul studiului nostru.

 

Analiza ce urmeaza este departe de a fi exhaustiva; limitarile sunt date de selectia mai mult sau mai putin obiectiva a aspectelor considerate mai importante din cadrul problematicii fiecarui capitol pentru a se pozitiona România în procesul de armonizare si convergenta. Totusi utilitatea unei astfel de analize este certa, ea permitând identificarea punctelor fierbinti, care necesita eforturi de convergenta din partea tarii noastre.

 

Ca instrumentar de lucru, vom folosi documentele propriu-zise de pozitie, Programul Economic de Pre-aderare reprezentand angajamentele la nivel agregat ale Guvernului României în procesul de aderare, precum si ultimul Raport de tara al Comisiei Europene (noiemebrie 2001) în care sunt prezentate opiniile Comisiei în ceea ce priveste progresul tarii noastre în aderarea la UE. Metodologia folosita este de tip Early Warning, în sensul în care vor fi scoase în evidenta cu precadere diferentele de convergenta si nu se va insista pe progresul Romaniei ca atare.

 

 

4.3. Analiza documentelor de pozitie

A. Capitole închise provizoriu

 

Pescuitul (8[1])

 

Sectorul piscicol este în declin în tara noastra în principal datorita cresterii costurilor de productie si a îmbatrânirii flotei de pescuit (55.% din vase au o vechime între 16-25 ani). În aceste conditii România îsi propune sa stopeze aceasta tendinta negativa prin mentinerea unui nivel minim al exploatarii resurselor piscicole de pe platforma continentala a Marii Negre.

 

În conditiile aderarii la UE, România doreste sa îsi pastreze nivelul curent de acces la resursele piscicole din Marea Neagra. Prin închiderea provizorie a capitolului de negociere, România a obtinut acordul temporar al UE în aceasta privinta.

 

România are în vedere o sustinere mai intensa de catre stat a sectorului piscicol în urmatorii 3 ani, urmata de o reducere a implicarii statului în momentul aderarii. Printre masurile luate se numara scutirea de plata a accizelor si TVA pentru combustibilii destinati vaselor petroliere. Începand cu 2002 statul român va demara un program de modernizare a vaselor existente si de achizitionare a noi vase de pescuit. România se angajeaza sa renunte la aceste forme de ajutor de stat în momentul aderarii la UE.

 

Dupa aderarea la UE, România conteaza pe sprijinul UE în forma unui procentaj din fondul structural FIFG[2], bazat pe alcatuirea unui plan multianual de dezvoltare a sectorului national de pescuit.

 

Dreptul societatilor comerciale (5)

 

Legislatia privind societatile comerciale se afla în prezent într-un proces de îmbunatatire în vederea armonizarii cu acquis-ul comunitar. Printre amendamentele ce se vor aduce legilor deja existente[3] sunt cele legate de necesitatea divulgarii de informatii de catre firme catre companiile de înregistrare (tip Registru).

 

România se angajeaza sa implementeze Standardele Internationale de Contabilitate (IAS[4]). Deja acest sistem de contabilitate se aplica în cadrul unui numar de companii cotate la bursa si a companiilor nationale. El trebuie însa extins în conformitate cu normele UE.

 

În domeniul drepturilor de proprietate intelectuala, România se confrunta înca cu un  nivel ridicat de piraterie. Sunt semne clare de progres ca rezultat al masurilor guvernamentale luate deja, cum ar fi marcarea tuturor produselor sonore cu o holograma speciala. Din pacate însa si în aceste conditii rata de piraterie atingea 55% anul trecut. O situatie similara se înregistreaza la nivelul drepturilor de proprietate industriala (inventii, marci înregistrate, design industrial). Daca din punct de vedere legislativ România poseda normele necesare protejarii drepturilor de proprietate intelectuala si industriala, la capitolul pârghii de aplicare a legislatiei se mai întâmpina înca dificultati. În acest scop România efectueaza si va continua sa organizeze sesiuni de pregatire a personalului vamal, al politiei si al judecatorilor pentru a îmbunatati implementarea normelor comunitare în domeniu.

 

Statistica (12)

 

În general legislatia si procedurile statistice din România sunt armonizate cu normele comunitare. Exista însa unele diferente de raportare statistica unde tara noastra trebuie sa continue procesul de armonizare.

 

În domeniul statisticii demografice si sociale, România se angajeaza ca pâna la sfârsitul anului 2002 sa ajunga la o compatibilitate deplina cu normele comunitare. De altfel, în anul 2002 este prevazut si un nou recensamânt al populatiei (în intârziere cu un an fata de angajamentul din documentul de pozitie). Acest instrument ar putea sa elimine diferentele de raportare, cum ar fi de exemplu cele referitoare la etnicitate unde România oficial declara o populatie rroma de 400.000 în timp ce Comisia UE estimeaza 1.2 milioane rromi.

 

România va dezvolta si statistica regionala prin folosirea infrastructrii create prin înfiintarea celor 8 regiuni de dezvoltare prin Legea 151/1998. Rolul de coordonare în acest domeniu revine Ministerului Dezvoltarii si Prognozei care a incorporat, dupa alegerile din 2000, Agentia Nationala de Dezvoltare Regionala.

 

În statistica macroeconomica România se angajeaza sa adopte noua metodologie ESA 95 pâna la sfârsitul anului 2001. Termenul ales la momentul adoptarii documentului de pozitie se dovedeste a fi fost un pic prea ambitios, însa exista totusi progres în implementarea noii metodologii. De observat însa ca folosirea metodologiei ESA 95  modifica într-o anumita masura si previziunile de crestere ale României asumate în documente oficiale cum ar fi Programul Economic de Preaderare (PEP).

 

În domeniul agriculturii exista cele mai multe probleme de neconformitate statistica. România se angajeaza ca prin efectuarea unei serii de anchete statistice pe baza regulata  sa armonizeze statistica agricola pâna în 2005.

 

si în acest domeniu au survenit modificari institutionale aduse de schimbarea guvernarii. Astfel Comisia Nationala de Statistica, autoritatea coordonatoare a statisticii oficiale în România, a fost redenumita Institutul National de Statistica si Studii Economice (INSSE).

Întreprinderi mici si mijlocii (16)

 

În documentul de pozitie se considera ca legislatia României privind IMM este în mare parte aliniata la acquis-ul din acest capitol si ca nu exista probleme de implementare si aplicare.

 

tinând seama însa ca unul din obiectivele convergentei în acest domeniu este îmbunatatirea mediului de afaceri, se poate aprecia ca exista înca suficiente masuri de luat pentru a se realiza un progres vizibil. Birocratia excesiva, fiscalitatea discriminatorie si impovaratoare, lipsa de transparenta sunt obstacole reale în dezvoltarea economica a IMM. Îmbucuratoare este totusi atentia actualului guvern fata de aceasta problema, concretizata deja în initiative legislative cum ar fi cea legata de constituirea Biroului Unic pentru infiintarea de noi firme.

 

Totodata, trebuie observat ca deja documentul de pozitie este depasit, în ciuda acceptarii sale si a închiderii provizorii. În urma reformei postelectorale, a fost creata o noua structura ministeriala – Ministerul Întreprinderilor Mici si Mijlocii - care preia si dezvolta în prezent misiunea fostei Agentii Nationale  pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii. Aceasta modificare contrazice direct ultima fraza din documentul de pozitie închis in primul semestru al anului 2000 în care se sublinia: “România nu are nevoie sa înfiinteze noi institutii sau organisme administrative pentru implementarea acquis-ului comunitar în acest domeniu”.

 

stiinta si Cercetare (17)

 

România recunoase prin documentul de pozite ca în vederea aderarii la UE sunt necesare actiuni speciale de întarire si punere în aplicare a legislatiei existente, care se apreciaza ca este compatibila cu cea comunitara. Una din problemele mentionate este cea a introducerii unui sistem descentralizat de finantare, conform cu recomandarile UE.

 

În cadrul documentului este analizata participarea României la al 5-lea Program Cadru (PC 5) si se constata cu îngrijorare ca rata de succes în licitatiile de proiecte pentru tara noastra este de numai 12,70% fata de 18,91% rata medie de succes a tarilor asociate. În mod evident, în conditiile unui buget national auster, care nu permite alocarea unor fonduri substantiale cercetarii, este vital ca rata de succes a obtinerii de finantari externe sa fie imbunatatita. În acest context este importanta anticiparea lansarii PC 6, preconizata pentru 2002, astfel încât România sa poata intra din timp în competitia de proiecte în domeniul cercetarii. Din pacate în documentul de pozitie nu se precizeaza nimic de PC 6 desi orizontul de aderare este preconizat pentru 1 ianuarie 2007.

 

Educatie, pregatire profesionala si tineret (18)

Documentul de pozitie arata ca reforma sistemului de învatamant în Romania este în concordanta cu prevederile europene în domeniu. În ceea ce priveste pregatirea profesionala, au fost luate deja masuri pentru încurajarea pregatirii adultilor, a educatiei întreprinzatorilor, a recalificarii si a combaterii excluderii sociale si profesionale a tinerilor ce nu fac fata sistemului de învatamânt.

 

România se angajeaza sa adopte legislatia necesara reglementarii cursurilor de pregatire si a activitatii de voluntariat (pâna în 2002).

 

si în acest caz modificarile institutionale la nivel de ministere fac ca documentul de pozitie sa trebuiasca adus la zi. Ministerul Educatiei si Cercetarii împreuna cu Ministerul Muncii si Securitatii Sociale si Ministerul Tineretului si Sportului sunt în prezent autoritatile competente în acest domeniu.

 

Protectia consumatorilor si a sanatatii (23)

 

În cadrul acestui document de pozitie România a cerut si a obtinut prin închiderea provizorie a capitolului realizarea unui aranjament tehnic prin care raspunderea materiala a producatorilor pentru pagubele aduse de bunurile cu defecte sa fie limitata la 2 milioane lei fata de 500 Euro asa cum prevad directivele europene. Desi poate ca o reglementare mai severa ar determina un spor de calitate al produselor pe piata autohtona, este totusi adevarat ca în conditiile actuale de saracire a populatiei, o asemenea masura ar duce la o crestere semnificativa a preturilor de consum cu impact negativ asupra puterii de cumparare a populatiei.

 

România se angajeaza sa adopte o serie de masuri legislative în scopul armonizarii cu normele comunitare referitoare spre exemplu la reglementarea vânzarii bunurilor de larg consum sau a creditului de consum. tara noastra, prin intermediul autoritatii competente din  acest domeniu - Oficiul pentru Protectia Consumatorilor – va cauta îmbunatatirea informatiei adresate consumatorilor, continuarea procesului de armonizare si imbunatatire a legislatiei, întarirea capacitatii de implementare a acestei legislatii, precum si îmbunatatirea accesului consumatorilor în justitie pentru despagubiri.

 

Relatii Externe (26)

 

Legislatia României în domeniul politicii comerciale si a relatiilor externe este în mare masura conforma cu cea europeana. Totusi, angajamentele tarii noastre în acest domeniu pot avea un impact negativ puternic asupra balantei comerciale, în conditiile în care economia României nu devine cu mult mai competitiva decât în prezent.

 

România se angajeaza sa devina parte a Acordului asupra achizitiilor guvernamentale din cadrul OMC, cerând însa o perioada de timp necesara evaluarii impactului intern al implementarii legislatiei necesare.

 

Problema achizitiilor guvernamentale este una delicata în România, guvernul folosind traditional acest instrument pentru sustinerea unor întreprinderi aflate în dificultate gen Tractorul sau Roman, sau pentru stimularea economiei în general.

 

România va trebui sa renunte la tratamentul special din cadrul Sistemului Generalizat de Preferinte (SGP) în favoarea schemei generalizate de preferinte a UE, în momentul aderarii. Impactul unei asemenea actiuni este partial defavorabil tarii noastre însa deschiderea completa a pietii UE (exemplu piata de textile) în momentul aderarii va compensa o mare parte din efecte.

 

Politica externa si de securitate comuna (27)

 

Acest capitol este unul din putinele capitole la care Romania indeplineste deja cerintele UE. Dat fiind faptul ca obiectivul nostru principal pe plan extern este aderarea la Uniunea Europeana, deja de câtiva ani buni Romania s-a aliniat la liniile directoare ale politicii comunitare în domeniu.

 

România se arata favorabila crearii în cadrul UE a unei Politici Europene de Aparare si Securitate Comuna (ESDP[5]) si participarii în implementarea unei asemenea politici. Este de vazut însa în ce masura Sistemul European de Aparare va fi o alternativa la sau o componenta a NATO, si daca va exista o compatibilitate perfecta cu cel de-al doilea obiectiv de politica externa al tarii noastre, acela al aderarii la structurile nord atlantice.

 


B Capitole deschise

 

Libera circulatie a capitalului (4)

 

În conformitate cu articolul 56 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana[6] “toate restrictiile  privind circulatia de capitaluri între statele membre precum si între statele membre si state terte sunt interzise”. În aceste conditii România se angajeaza sa liberalizeze gradual miscarea capitalurilor, îndepartând obstacolele existente în prezent pâna la momentul preconizat pentru aderare.

 

Desi s-au înregistrat deja progrese în acest sector, cum ar fi liberalizarea contului curent, exista înca o multitudine de operatii de capital care trebuie liberalizate cum ar fi de exemplu investitiile rezidentilor români în strainatate sau admiterea titlurilor straine pe piata româneasca de capital. România se angajeaza ca pâna în 2004 sa liberalizeze miscarile de capital, în mod etapizat, astfel încât sa respecte normele UE.

 

Totusi, România cere doua perioade de tranzitie domeniul drepturilor de proprietate al cetatenilor straini. Prima perioada, de 15 ani,  se refera la regimul achizitiilor de catre persoanele fizice straine a terenurilor agricole sau forestiere, a bazinelor de apa si a terenurilor aflate în extravilan. Cea de-a doua perioada, de 5 ani, se refera la regimul achizitiilor de terenuri vilane. Conform Constitutiei României, Art. 41, paragraf 2 “cetatenii straini si apatrizii nu pot detine drepturi de propitate asupra terenurilor”. Asadar este nevoie de o modificare constitutionala pentru rezolvarea acestei divergente.

 

Evident exista si temerea ca cetatenii din statele dezvoltate ale UE vor cumpara masiv terenuri în România tinând seama de pretul relativ mult mai mic al acestora. Una din consecinte ar fi cresterea valorii terenurilor la niveluri prohibitive pentru investitorii autohtoni. Este însa un motiv de îngrijorare ce nu trebui însa exagerat, pe tema “noi nu ne vindem tara”, întrucât o crestere investitionala în domeniul terenurilor ar atrage si investitii conexe de amanajare care ar impulsiona economia nationala. Diferenta temporala între cele doua perioade de tranzitie este datorata diferentei semnificative de pret între terenurile vilane si cele extravilane.

 

Politica în domeniul concurentei (6)

 

România nu cere nici o perioada de tranzitie în cadrul acestui capitol. În ceea ce priveste problema monopolurilor de stat, România se angajeaza sa continue privatizarea si sa asigure competitia pe piata. În domeniul transporturilor deja piata a fost mult liberalizata, monopolurile de natura comerciala fiind desfiintate. Sectorul energetic se afla în plina restructurare, prin separarea transportului de productie si distributie, ultimele doua activitati urmând a fi privatizate. Deja piata înregistreaza un grad de deschidere de 15% în privinta consumatorilor de energie, iar perspectivele de viitor vizeaza crearea unei adevarate burse a energiei, sub supravegherea Agentiei Nationale de Reglementare a Energiei (ANRE). În domeniul telecomunicatiilor, piata va fi complet liberalizata începând cu 1 ianuarie 2003. Pâna atunci însa, deja piata comunicatiilor prin cablu, satelit, telefonie mobila precum si furnizarea de servicii internet a fost liberalizata.

 

În legatura cu ajutorul de stat, Consiliul Concurentei este pe cale de a finaliza un inventar complet a acestui tip de politica, urmând ca ulterior sa se ia în vedere eliminarea conform normelor UE ale ajutorului de stat. În cadrul acestui domeniu trebuie luate în calcul sistemul zonelor libere, sectoarele sensibile ale economiei, parcurile industriale, regiunile de dezvoltare si politica regionala, precum si regimul zonelor defavorizate.

 

Deja Guvernul a luat câteva masuri legate de eliminarea unor scutiri de taxe în zonele defavorizate ce se încadrau în cadrul ajutorului de stat. Problema este ca în aceste conditii, investitorii care beneficiasera de respectivele scutiri, si care tocmai de aceea investisera în zonele defavorizate se vad acum tradati de catre autoritatile române, putând fi chiar eliminati de pe piata în conditiile actuale. Una din problemele legate de ajutorul de stat este necesitatea imperioasa a adoptarii legislatiei secundare în domeniu care sa permita aplicarea prevederilor legale deja adoptate. Totodata, capacitatea administrativa trebuie imbunatatita în special în domeniul pregatirii juridice în domeniul masurilor de combatere a monopolurilor si a ajutorului de stat, asa cum se sugereaza de altfel în Raportul pe 2001 al Comisiei Europene.

 

Politica în domeniul transporturilor (9)

 

România se angajeaza ca pâna la sfârsitul anului 2003 sa adopte acquis-ul comunitar din domeniu. Odata cu adoptarea acquis-ului, tara noastra solicita si un numar de exceptii. Astfel se solicita o perioada de tranzitie de pâna la data de 31 decembrie 2022 pentru implementarea Directivei 95/53 a Consiliului UE referitoare la dimensiunea si greutatea maxim admise în traficul international în cadrul comunitatii. Data fiind infrastructura deficitara a tarii noastre, sunt necesare investitii de aproape 6 miliarde euro pentru a îndeplini conditiile normelor europene. România se angajeaza sa contribuie anual cu un minim de 1,5% din PIB în acest scop.

 

O alta perioada de tranzitie a fost ceruta pâna la 31 decembrie 2011 pentru armonizarea normelor referitoare la taxarea autovehiculelor în functie de capacitatea lor, prin folosirea unui sitem de tip vigneta. Problema în acest domeniu o reprezinta nivelele ridicate de taxare ce exista în UE si care pentru România ar constitui o serioasa bariera în calea dezvoltarii transportatorilor autohtoni.

 

În domeniul traficului fluvial pe Dunare România a cerut o alta perioada de tranzitie pâna la 31 decembrie 2001. Pentru operatiunile de cabotaj (transport fluvial intern) se încearca protejarea operatorilor autohtoni prin acordarea acestora a monopolului temporar asupra acestui gen de operatiuni.

 

În domeniul traficului aerian, România cere o perioada de tranzitie de pâna la sfarsitul anului 2009 pentru privatizarea Companiei Nationale TAROM. tara noastra încearca protejarea operatorului national în vederea rentabilizarii sale înaintea demararii efective a procesului de privatizare. Este de observat ca statul român se implica direct în finantarea TAROM în calitate de propietar (ex: reînoirea flotei). Desi formal aceste finantari nu sunt ajutor de stat, totusi impactul lor este echivalent cu ajutorul de stat. De aceea va exista o presiune din partea UE pentru accelerarea procesului de privatizare.

 

Interesant de remarcat este cererea României de exceptare de la aplicarea acquis-ului comunitar în ceea ce priveste sistemul radio de navigatie; partea româna considera ca sistemul GPS existent pe plan national este mai eficient decât sistemul LORAN-C regasit în normele europene.

 

Impozitare (10)

 

Documentul de pozitie se refera cu precadere la impozitarea indirecta – TVA si accize. România cere patru mari perioade de tranzitie de cinci ani de zile.

 

Prima perioada de tranzitie solicitata se refera la nivelul minim al cifrei de afaceri în urma caruia se decide încadrarea firmei respective ca platitor de TVA sau nu. România doreste ca acest nivel sa fie de minimum 20000 Euro, fata de 5000 Euro în cadrul UE, cel putin pâna la data de 31 decembrie 2011. Motivatia ar consta pe de o parte în neacoperirea costurilor administrative ale colectarii TVA în cazul firmelor cu cifre de afaceri mai mici de 20000 Euro si pe de alta parte în încarcarea fiscala excesiva a firmelor mici. Masura în sine este corecta, tinând seama de slaba capacitate administrativa a colectarii de taxe. Pe masura ce sitemul fiscal devine mai transparent si mai coerent, si costurile de colectare se vor putea reduce astfel încât România sa poata colecta TVA eficient si la niveluri ale cifrei de afaceri de sub 5000 Euro.

 

O a doua perioada de tranzitie este solicitata în legatura cu introducerea unei rate reduse de TVA. Aceasta optiune de politica fiscala este una foarte importanta si care ar trebui în mod normal sa fie puternic fundamentata analitic. Impresia lasata de Guvern este ca aceasta masura este luata pentru a echilibra competitia cu tarile din zona care au deja rate reduse spre deosebire de România care teoretic are o rata unica de 19%. De ce teoretic? Pentru ca asa cum constata negativ si Comisia Europeana, în România exceptarile de la plata TVA (as numitul TVA zero) si scutirile de la plata TVA instituie practic un regim separat, în mod evident contrazicând principiul ratei unice.

 

Este adevarat ca România are un dezavantaj competitional prin lipsa cotei reduse, dar daca în conditiile unei cote unice exista o multitudine de exceptii, introducerea unui nou nivel de TVA ar complica si mai mult colectarea scazându-i randamentul. De aceea trebuie pusa problema capacitatii de administrare a noii cote reduse. Daca se repeta experienta nefasta a trecutului în care România avea cota de TVA redus, atunci mai bine sa se ramâna fara aceasta reducere. Daca însa managementul administratiei fiscale va fi considerat o prioritate, si colectarea va fi îmbunatatita prin reducerea numarului de exceptii, asa cum de altfel se angajeaza România prin documentul de pozitie, atunci o cota redusa de TVA va putea avea efectele benefice scontate. În acest sens este încurajator faptul ca România îsi propune un calendar clar de eliminare a exceptiilor de la plata TVA începând chiar cu 1 ianuarie 2001.

 

O a treia perioada de tranzitie este ceruta în domeniul cercetarii, în sensul scutirii de TVA pâna la sfârsitul anului 2011 a activitatilor derulate sub egida programelor nationale si internationale de cercetare în care România este implicata. Data fiind situatia precara a cercetarii în România, aceasta decizie pare justificata.

 

În sfârsit dar nu si în cele din urma, România cere o perioada de tranzitie pâna în 2012 pentru transpunerea directivelor privind nivelul minim obligatoriu al accizelor. În prezent, chiar si în urma noii initiative legislative[7] care vizeaza acizele si care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2002, nivelul accizelor în România este considerabil sub nivelul minim cerut de Uniunea Europeana pentru produse petroliere, alcool si tigari. Cresterea brusca a nivelului accizelor ar putea naste tensiuni sociale, cresterea evaziunii fiscale, precum si o crestere a inflatiei în conditiile monetarizarii efectului fiscal.

 

Politici sociale si ocuparea fortei de munca (13)

 

În cadrul acestui capitol România nu a cerut perioade de tranzitie sau derogari. Capitolul în discutie este unul din capitolele cu un acquis destul de amplu ce trebuie transpus în legislatia României în vederea aderarii la UE. În ceea ce priveste legislatia muncii în România, vechiul Cod al muncii va fi înlocuit de Guvern în anul 2002. Deja propunerea Guvernului a fost facuta publica, dar a întâmpinat critici vehemente datorita unor masuri[8] ce tin mai mult de politica independenta a Guvernului si nu de angajamentele din documentul de pozitie. Noul cod va contine prevederi referitoare la munca cu norma partiala[9], la participarea angajatilor la profitul firmelor în care activeaza, la intarirea inspectiilor în domeniul muncii, precum si la armonizarea legislatiei cu conventiile Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).

 

Totodata documentul de pozitie atinge si problema dialogului social, si a întaririi rolului Consiliului Economic si Social (CES) în cadrul cooperarii tripartite. În anul 2002, legea 109/199 privind CES va fi îmbunatatita astfel încât sa permita o mai buna monitorizare a dialogului social atât la nivel central cât si la nivel sectorial. Autoritatea CES va fi crescuta prin atragerea acestuia in initierea si dezvolatrea politicilor si strategiilor în domeniul dialogului social. Aceasta masura este binevenita întrucât CES se afla în prezent într-un con de umbra, lipsindu-i de facto autoritatea sa intervina în medierea problemelor sociale discutate în cadrul tripartit. Recenta reactie ostila a sindicatelor fata de semnarea unui nou acord social a demonstrat tocmai incapacitatea de reactie a CES.

 

În ceea ce priveste tratamentul nediscriminatoriu între femei si barbati, legislatia româneasca este în mare parte armonizata cu cea comunitara. Totusi, desi legislatia este moderna, exista înca diferentieri de tratament în realitatea cotidiana, care tin în mare parte de mentalitatea creata în anii de pâna la 1989. Realizarea echitatii efective este un proces de durata si de mare anvergura în România.

 

Documentul de pozitie mai cuprinde comentarii si angajamente în ceea ce priveste asistenta sociala, populatia în vârsta si fenomenul de excludere sociala în România. Ajutorul de somaj, sistemul de pensii si celelalte alocatii din bugetul de stat sunt în mare masura în concordanta cu normele europene. O masura de mare impact va fi stabilirea venitului minim garantat pentru familiile sau persoanele fara venit sau cu venit foarte scazut incepând cu anul 2002. Conform unei analize[10] elaborate în 1999, aproximativ 1.700.000 de familii ar putea fi beneficiare ale acestui ajutor social.

 

În acelasi timp documentul de pozitie prezinta progresul si angajamentele asumate de Guvern în domeniul protectiei muncii, a sanatatii si sigurantei muncii în general. Deja exista obligativitatea din partea angajatorului sa asigure un mediu de munca corespunzator, sa evalueze riscul asociat muncii depuse, sa ia masuri de limitare a posibilitatii survenirii unor accidente, precum si sa informeze si sa atraga angajatii în procesul de prevenire si reducere a riscurilor. Aceste prevederi trebuie monitorizate mai atent de Guvern, în conditiile în care accidentele de munca sunt în numar destul de mare datorita învechirii utilajelor de productie în marea parte a industriei autohtone.

 

Telecomunicatii si tehnologia informatiei (19)

 

România nu a cerut perioade de tranzitie în acest domeniu. Liberalizarea sectorului de telecomunicatii si tehnologia informatiei reprezinta un punct cheie în cadrul procesului de adoptarea al acquis-ului comunitar în domeniu. În conformitate cu Acordul GATS la care România este parte semnatara si ca cerinta a procesului de aderare, tara noastra se angajeaza sa continue procesul de liberalizare printr-un program concret de masuri în acest scop.

 

Desi mare parte din serviciile de telecomunicatii au fost deja liberalizate – telefonie mobila, transmisie de date si furnizare de sevicii Internet, televiziune prin cablu, retele prin satelit – ramân totusi în vigoare restrictiile privind telefonia fixa si leasing-ul liniilor telefonice. România se angajeaza ca toate restrictiile ramase sa fie suspendate pâna la  1 ianuarie 2003.

 

În ceea ce priveste serviciile postale, deja serviciile de posta rapida, posta asigurata, expediere de colete, publicitate si marketing postal au fost liberalizate.

 

Piata IT în România este complet liberalizata. În acest subdomeniu, tara noastra se angajeaza sa ia parte în efortul european de constructie a societatii informationale. Pentru perioada 2001-2004 o serie de masuri au fost prevazute pentru a facilita accesul la Internet, a impulsiona comertul electronic si a creste transparenta Guvernului prin servicii e‑government.

 

Cultura si politica în domeniul audiovizualului (20)

 

În acest domeniu exista o divergenta între angajamentele României la OMC si cele care provin din procesul de preaderare. tara noastra se va consulta cu ambele parti pentru gasirea unei solutii acceptabile, încercând ca pâna în martie 2002 sa amendeze legislatia actuala în spiritul si conform normelor comunitare.

 

Institutia mandatata cu atributii în zona acestui capitol este Ministerul Culturii si Afacerilor Religioase care va reprezenta România în domeniul audio-vizualului. Ministerul mandatat va prelua Centrul National de Cinematografie[11] pentru coordonarea industriei cinematografice autohtone.

 

Uniune vamala (25)

 

În domeniul vamal România nu cere perioade de tranzitie sau exceptari. Armonizarea cu normele europene deja a fost realizata în mare masura. La sfarsitul anului 2000 România a reusit adoptarea metodologiei în vederea folosirii Tarifului Integrat Român (TARIR), similar cu cel comunitar (TARIC).

 

O alta initiativa aflata în derulare în scopul armonizarii legislative este cea legata de simplificarea procedurii de vamuire, care este aplicata în prezent la 20% din totalul opratiunilor comerciale externe. tinta la nivelul datei de aderare pe care si-o propune România este de 60% din totalul operatiunilor.

 

România este preocupata de dezvoltarea capacitatii institutionale si operationale în acest domeniu. În acest scop se are în vedere pregatirea personalului vamal în spiritul unei etici profesionale care sa duca la evitarea abuzurilor si coruptiei în domeniu.

 

O preocupare extrem de importanta a partii române este securizarea frontierei de nord si est care se preconizeaza, de altfel, ca va deveni frontiera a spatiului comunitar în momentul aderarii României la UE. Importanta acestei actiuni are si un impact direct asupra capitolului Justitie si Afaceri Interne, fiind o conditionalitate în ceea ce priveste renuntarea la regimul vizelor pentru cetatenii români.

 


ANEXA I – Capitolele de negociere si stadiul procesului de negociere

 

Capitole închise (9)

¨       Dreptul societatilor comerciale (cap.5 – închis sem II 2001) (+document complementar)

¨       Pescuitul (cap.8 – închis sem I 2001) (document revizuit)

¨       Statistica (cap.12 – închis sem II 2000)

¨       Întreprinderi mici si mijlocii (cap.16 – închis sem I 2000)

¨       stiinta si cercetare (cap.17 – închis sem I 2000)

¨       Educatie, formare profesionala si tineret (cap.18 – închis sem I 2000)

¨       Relatii externe (cap.26 – închis sem I 2000)

¨       Politica externa si de securitate comuna (cap.27 – închis sem I 2000)

¨       Protectia consumatorilor si a sanatatii (cap.23 – închis sem II 2001)

Capitole deschise (8)

¨       Libera circulatie a capitalului (cap.4 – deschis sem I 2001)

¨       Politica în domeniul concurentei (cap.6 – deschis sem II 2000) (+document complementar)

¨       Politica în domeniul transporturilor (cap.9 – deschis sem I 2001) (document revizuit)

¨       Impozitare (cap.10 – deschis sem II 2001)

¨       Politici sociale si ocuparea fortei de munca (cap.13 – deschis sem II 2001)

¨       Telecomunicatii si tehnologia informatiei (cap.19 – deschis sem II 2000) (document revizuit)

¨       Cultura si politica în domeniul audiovizualului (cap.20 – deschis sem II 2000) (+document complementar)

¨       Uniune vamala (cap.25 – deschis sem I 2001) (+document complementar)

 

Documente propuse pentru deschidere Consiliului U.E. (5)

¨       Uniunea Economica si Monetara (cap.11 – trimis sem II 2001)

¨       Energie (cap.14 – trimis sem II 2001)

¨       Politica industriala (cap.15 – trimis sem II 2001)

¨       Protectia mediului înconjurator (cap.22 – trimis sem II 2001)

¨       Control financiar (cap.28 – trimis sem II 2001)

Capitole pentru care documentele de pozitie au fost trimise Comisiei Europene pentru consultari informale (5)

¨       Libera circulatie a marfurilor (cap. 1)

¨       Libera circulatie a serviciilor (cap. 3)

¨       Agricultura (cap. 7)

¨       Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale (cap.21)

¨       Justitie si afaceri interne (cap. 24)

 

Capitole pentru care a început redactarea unui proiect al documentelor de pozitie (2)

¨       Libera circulatie a persoanelor (cap. 2)

¨       Dispozitii financiare si bugetare (cap.29)

 

Capitole pentru care documentele de pozitie vor fi redactate în faza finala a negocierilor (2)

¨       Institutii (cap.30)

¨       Diverse (cap. 31)


BIBLIOGRAFIE   SELECTIVA

 

1. Barro, R. J. “Economic Growth in a Cross-Section of Countries”, NBER Working Paper No. 3120, 1989.

2. Barro, R.J. and X. Sala - i – Martin, “Economic Growth and Convergence Across the United States”, NBER Working Paper No. 3419, 1990.

3. Barro R. and Sala-i-Martin, X. “Economic Growth, Boston: McGraw Hill, 1995.

4. Baumol, W.J., “Productivity Growth, Convergence and Welfare: What the Long-Run Data Show”, American Economic Review, 76, 1072 – 85, 1986.

5. Blanchard, Olivier, Perotti, Roberto; Persson, Torsten, Tabellini, Guido - “Assessment of the Economic Transition in Central and Eastern Europe”, The American Economic Review vol. 86, no. 2; may 1996.

6. Breska, Eric von Brusis, Martin Giering, Claus, Inotai Andras, Wohlfeld, Monika - “Kosten, Nutzen und Chancen der Osterweiterung für die Europäische Union”, Verlang Bertelsmann Stiftung, Gütersloh, 1998.

7. Hunya, Gabor - “Romania 1990-2002: Stop-go Transformation”, Communist Economies & Economic Transformation, vol.10, no.2, 1998.

8. Idu  Nicolae – “European Union PHARE Assistance Programme: An Important Support to Prepare Romania for Accession”, Romania and the European Union, Romania Journal of International Affairs vol.II, 4/1996, Romanian Institute of International Studies.

9. Idu  Nicolae, Oana Moraru, Ana Voicu        Analiza comparativa a stadiului negocierilor în vederea aderarii la UE a statelor candidate din Europa Centrala si de Est”, Institutul European din România, Bucuresti, 2001.

10. L. Paun, G. Dobrot, D. Pislaru - “A adera sau a nu adera? Un dialog cu doi actori: Uniunea Europeana si România” în ***   Un concept romanesc priviind viitorul Uniunii Europene”, editura Polirom, Iasi, 2001.

11. Quah, D.T., “Empirics for Economic Growth and Convergence”, European Economic Review, 40, 1353 – 1375, 1996.

12. Rumen Dobrinsky – “Convergence in per capita income levels, productivity dynamics and real exchange rates in the candidate countries on the way to EU accession”, Paper prepared for the Workshop on “Catching Up and EU Accession – Prospects for First and Second Wave New Members” Stockolm, 3-5 mai 2001.

13. Sargent, T. J. and L. Ljungqvist (2000), Recursive Macroeconomic Theory, MIT Press

14. Solow, R. “Technical change and the aggregate production function”, Review of Economics and Statistics, 39(3), pp.525-2-551 , 1957.

15. Wagner, M and J. Hlouskova, “The CEEC10’s Real Convergence Prospects”, Transition Economics Series Working Paper, Institute for Advanced Studies, Vienna, 2001.

16. *** - “Assistance to transition - survey 1995”, Institute for EastWest Studies. IEWS Policy Education Centre on Assistance to Transition, 1995.

17. *** - “Asistenta economica acordata României de Grupul tarilor dezvoltate - G 24”, Guvernul României, Departamentul pentru Integrare Europeana, 1998.

18. *** - http://www.europa.eu.int/comm/enlargement/pas/phare/intro.htm#1.1 Phare’s history – 1989 to 2000.

19.  ***           Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene”, editura Polirom , Iasi 1999.

20.  ***           Documentele de pozitie ale României prezentate în cadrul procesului de negociere pentru aderare la UE, Ministerul Integrarii Europene, www.mie.ro

21.  ***           Comisia Europeana       Regular Report 2001 on Romania’s Progress towards Accession”, Bruxelles, noiembrie 2001

22. European Commission, Enlargement Futures Project – “Economic Transformation Panel”, IPTS – august 2001.

23. ***            Programul Economic de Pre-aderare”, Guvernul României, Bucuresti, septembrie 2001

24. ***            “Convergence”, Journal of Political Economy, 100, 223-251 , 1992.

25.  ***           “Economic Growth”, McGraw-Hill, New York, 1995.

26.  ***           “Convergence Clubs and Diverging Economies”, Personal Website, 1997.

 

 

 

 

 



[1] Numarul oficial al capitolului in cadrul celor 31 de capitole componente ale acquis-ului comunitar.

[2] Financial Instrument for the Fisheries Guidance;

[3] Legea 26/19990 privitoare la Registrul Comertului, si Legea 31/1990 privitoare la Societatile Comerciale;

[4] International Accounting Standards;

[5] Common European Security and Defense Policy;

[6] amendat cu tratatele ulterioare;

[7] Ordonanta de Urgenta 158/2001 privind regimul accizelor;

[8] spre exemplu obligarea angajatorilor sa constituie un fond de salarii in avans, blocand astfel resursele investitionale;

[9] part-time;

[10] Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice (INSEE);

[11] fostul Oficiul National de Cinematografie;